2.3 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

A lovit cu mașina un pieton pe o trecere din apropierea unei intersecții din Slatina

- Advertisement -

Accident de circulație în dimineața zilei de miercuri, 17 ianuarie, în jurul orei 08:30, la intersecția bulevardului A. I. Cuza cu strada Prelungirea Tunari, din municipiul Slatina. Un pieton care ar fi traversat strada regulamentar, pe trecere, a fost lovit de un autoturism, în urma impactului bărbatul de 53 de ani fiind transportat la spital pentru efectuarea unor investigații medicale amănunțite.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au fost sesizați cu privire la producerea evenimentului rutier, la fața locului, pentru cercetări, deplasându-se polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina. La volanul mașinii era o slătineancă de 50 de ani, care a fost testată cu aparatul alcooltest, stabilindu-se că aceasta nu era sub influența băuturilor alcoolice.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că o femeie de 50 de ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Prelungirea Tunari, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton, respectiv unui bărbat de 53 de ani, din aceeași localitate, care s-ar fi aflat în traversarea regulamentară a stăzii și a intrat în coliziune cu acesta. În urma evenimentului rutier, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți