Sectia de recuperare neuromotorie pediatrica din cadrul Spitalului Judetean Slatina, in care Alro si Pirelli au investit de-a lungul timpului sume importante de bani pentru a o aduce la standardele la care se afla azi, nu mai are loc in incinta unitatii sanitare. Nicolae Vladu, managerul spitalului, vrea sa mute sectia intr-o locatie care apartine organizatiei Trebuie din strada Poienii. Motivul invocat oficial – sectia este plasata impropriu, la etajul noua.
Sectia la momentul acesta e de fapt un compartiment de recuperare neuromotorie copii care e asezat impropriu, la etajul noua al unei cladiri. inchipuiti-va cat se chinuie un copil cu deficiente neuromotorii sa ajunga la etajul noua… Aceasta fundatie a venit cu o oferta, sa ne dea cu titlu gratuit in folosinta un spatiu facut dupa norme europene. Avem de toate acolo, inclusiv aparatura medicala, cazare, toate conditiile care trebuie. Noi am demarat procedurile necesare, adica stabilirea circuitului medical, obtinerea autorizatiilor, calcularea suprafetelor in vederea stabilirii numarului de paturi, ce reprezinta ca si constructie, ca echipamente pentru incalzire, pentru apa, si dupa ce definitivam toate treburile astea, nu facem decat mutarea. Nu are nici un fel de influenta cu contractul cu CAS ca numar de paturi, numarul de paturi va ramane la fel. Finantarea se va face ca si pana acum. Este vorba de fapt de un confort sporit si o dotare mai mare, sustine managerul. Mai mult chiar, Vladu afirma ca adresabilitatea nu va scadea, desi noua locatie este la aproximativ sase kilometri de spital, pentru ca totul se face programat. Nu va scadea adresabilitatea. Asta e o boala cronica, nu e ceva acut, totul se face cu liste de programare. Cazurile fac parte din categoria bolnavilor cronici, iar la bolnavul cronic nu exista urgenta. Dar pentru a elimina orice fel de suspiciune, la internare i se face control. Adica daca omul prezinta si alta boala fata de cea pe care o are, se iau masurile care se impun. E incredibil ce exista in cealalta locatie care ne-a fost oferita, e diferit fata de ceea ce avem noi si facem acest lucru spre binele pacientului, e dorinta noastra de a munci in folosul pacientilor, a tinut sa precizeze managerul, care a mai afirmat ca spera sa obtina autorizatiile necesare mutarii in termen de cateva zile.
Personalul medical se opune mutarii
in timp ce Vladu descrie situatia in roz, personalul medical din sectia respectiva a trimis memorii catre institutiile responsabile din judet dar si la Ministerul Sanatatii, prin care sustin ca locatia din strada Poienii este nepotrivita din mai multe puncte de vedere, precizand chiar ca daca vor fi mutati nu-si pot asuma responsabilitatea desfasurarii unei activitati medicale de calitate, in siguranta pentru pacient. in memoriul intocmit, personalul medical sustine ca locatia propusa are un spatiu de cazare generos, dar nu respecta normele de functionare impuse de legislatia in vigoare, nefiind prevazuta cu spatii specifice de tratament si recuperare. Punctele lor de vedere sunt pertinente si ar trebui luate in calcul de factorii decizionali, cu atat mai mult cu cat la mijloc este vorba de sanatatea unor copii. Pentru o mai buna intelegere a lucrurilor, trebuie mentionat ca la ora actuala compartimentul de recuperare neuromotorie pentru copii se afla langa sectia Pediatrie, orice afectiune acuta sau convulsie care poate aparea pe durata internarii putand fi tratata de urgenta sub indrumarea unui medic pediatru, in conditii de terapie intensiva. Fara o supraveghere permanenta a unui medic pediatru si in absenta unor conditii minime de terapie intensiva, o nenorocire poate aparea oricand. Costurile ar creste, la fel si plimbatul pacientilor, pentru ca analizele de laborator, radiografiile sau consulturile intersectii trebuie facute tot la spital, iar cheltuielile pentru intretinerea cladirii cresc si ele substantial.
sefa sectiei, dr. Daniela Conea, nu a putut fi contactata in cursul zilei de ieri. O parere pe aceasta tema am solicitat insa medicului neurolog Renica Diaconescu, fost consilier in cadrul Ministerului Sanatatii.
Am auzit si eu vorbindu-se in spital despre acest demers al conducerii, dar sper sa fie doar un zvon, pentru ca din punct de vedere legal este imposibil sa se faca aceasta mutare, este ilegal sa muti o sectie a unui spital la o fundatie, nu poti sa amesteci lucrurile. Este greu de realizat asa ceva, trebuie avizul Sanepidului, aprobarea Ministerului Sanatatii, nu cred ca se va concretiza ceva, a spus dr. Renica Diaconescu.
Rezervat in declaratii a fost si seful Directiei de Sanatate Publica Olt, Andrei Iordache. Acesta a mentionat ca la sediul institutiei pe care o conduce nu a ajuns inca nici un document oficial din partea conducerii spitalului, dar a precizat ca, din punctul sau de vedere, orice decizie administrativa care priveste calitatea actului medical trebuie luata prin consens intre medici, personal medical si conducerea spitalului.
Fara intentia de a face speculatii pe marginea vreunor interese privind mutarea acestei sectii, exista totusi niste semne de intrebare. Motivul oficial invocat de managerul Vladu, ca totul se face spre binele pacientilor, nu prea sta in picioare. Sectia functioneaza la etajul noua al cladirii din spital inca de la infiintare, din 1994, iar copiii cu deficiente neuromotorii nu se chinuie sa ajunga la tratament urcand scarile, ci au la dispozitie doua lifturi pentru pacienti. in conditiile in care Vladu a tratat pana acum spitalul ca pe o fabrica, punand mai presus reducerea cheltuielilor decat orice, demersul sau, care ar duce la o crestere a cheltuielilor, da de gandit. Pe marginea acestui subiect vom reveni insa cu amanunte in una dintre editiile viitoare.