Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au continuat și în ultimele 24 de ore misiunile pe drumurile publice care tranzitează județul, fiind constatate nu mai puțin de patru infracțiuni rutiere. Dacă unul dintre șoferi era în stare avansată de ebrietate, doi conduceau autoturisme deși aveau permisul auto suspendat, iar cel de-al patrulea nu avea nici acesta permis de conducere.
În seara zilei de marți, 12 martie, în jurul orei 19:45, polițiștii Secției de Poliției Rurală 8 Perieți au oprit pentru control, în comuna Bălteni, județul Olt, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 57 de ani, din localitate.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,82 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În dimineața aceleiași zile, în jurul orei 07:40, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Slatina au oprit pentru control, în comuna Coteana, un autoturism condus de un bărbat de 68 de ani, din comuna Izvoarele. Și la ora 15:30, polițiștii Serviciului Rutier Olt au oprit pentru control, pe Drumul Național 65 – European 574, în satul Jitaru al orașului Scornicești, un autoturism condus de un tânăr de 34 de ani, din Scornicești.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că cei doi conducători auto aveau dreptul de a conduce suspendat.
Pe numele acestora, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Tot în ziua de 12 martie, dar în jurul orei 12:10, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Piatra Olt au oprit pentru control, pe strada Caragea, din Piatra Olt, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din localitate.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii au întocmit pe numele tânărului un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.