2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Polițiștii caută un tânăr de 35 de ani, din Slatina, care este dispărut de trei zile

- Advertisement -

Poliţiştii din Olt caută un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt, care acum trei zile a plecat de acasă și până la această dată s-a întors.

Mama acestuia este cea care i-a sesizat pe polițiști cu privire la dispariție încă de marți, 12 martie, însă, potrivit unor surse, oamenii legii au primit acordul de a mediatiza cazul abia în cursul zilei de joi, 14 martie.

„La data de 12 martie, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, de către o femeie, din municipiul Slatina, județul Olt, cu privire la faptul că fiul său, Marius Ioncea, în vârstă de 35 de ani, din aceeași localitate, a plecat voluntar de la domiciliu său, în ziua de 11 martie, și nu a mai revenit. Semnalmente: înălțime aproximativ 1,85 metri, greutate aproape 70 de kilograme, constituție atletică, păr șaten. La momentul plecării, acesta purta o geacă neagră din fâș, blugi albaștri, iar în picioare purta o pereche de pantofi sport, de culoare neagră”, au transmis reprezentanții IPJ.

Ar fi pentru prima oară când tânărul ar fi dispărut de la locuința sa.

Cei care pot furniza informații ce pot ajuta la găsirea dispărutului sunt rugați să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți