Un proiect de hotărâre privind noua investiție ce se va realiza pe locația actuală a Complexului sportiv „1 Mai” din municipiul Slatina a intrat la comisiile din cadrul Consiliului Local, din data de 26 martie 2024, iar într-o viitoare ședință aleșii locali ar urma să aprobe proiectul privind „Documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici pentru investiția Construire și dotare Complex Sportiv-Stadion Municipal «1 Mai», municipiul Slatina, B-dul Sfântul Constantin Brâncoveanu, nr. 1”. Concret, vechiul stadion care are 12.000 de locuri, iar primele evenimente sportive au avut loc aici acum o sută de ani, va fi demolat, în locul său fiind construit, cu fonduri de la Compania Națională de Investiții, un stadion nou care va avea o capacitate totală de 10.670 de locuri şi o suprafaţă construită de 23.040 metri pătrați.
Valoarea totală a investiției se ridică la puțin peste 397 milioane de lei, CNI suportând cea mai parte din această sumă, respectiv aproximativ 387,5 milioane de lei, Primăria Slatina contribuind cu suma de puțin peste 9,6 milioane de lei.
Administrația publică locală vrea ca noul stadion să se ridice la standarde internaționale.
„Construirea unui complex sportiv la standarde internaționale care să servească întregii comunități, fiind conceput ca destinație potrivită pentru activități sportive, dar și pentru alte evenimente, corelată cu modificarea Legii Educaţiei Fizice şi Sportului în sensul asigurării unui cadru legal coerent, pentru finanţarea activităţii sportive organizate la nivelul administraţiei publice locale, respectiv pentru finanţarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept public înfiinţate pe raza unităţii administrativ-teritoriale, reprezintă oportunitatea de care administrația publică locală din Slatina are nevoie pentru a da curs solicitărilor cetățenilor municipiului de implicare activă în viața sportivă a municipiului și nu în ultimul rând de reînviere a fotbalului slătinean. Având în vedere cele de mai sus și ținând cont că autoritatea locală nu poate susține construirea unui complex sportiv din veniturile proprii, posibilitatea finanțării acestei investiții prin Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social este la momentul actual șansa relansării sportului în municipiul Slatina, indiferent dacă vorbim de sport de echipă sau sport individual, respectiv sport de masă sau sport de performanță”, se arată în proiectul de hotărâre ce urmează a fi supus aprobării.
FOTO: La ora actuală, Stadionul „1 Mai” este într-o stare avansată de degradare
Potrivit proiectului de hotărâre intrat la comisii și a studiului de fezabilitate elaborat de Hentza Business, stadionul din Slatina a apărut încă de la începutul secolului, odată cu înfiinţarea Societăţii Sportive „Oltul” Slatina, mai exact în perioada în care sporturile de echipă îşi făceau începuturile: „Primele evenimente sportive pe acest stadion au avut loc în 1924, Slatina fiind printre primele oraşe din sudul ţării care au beneficiat de un stadion. Cu un număr de 12.000 de locuri, stadionul a suferit o serie de modificări ulterioare, ultima fiind în anul 2008, atunci când au fost înlocuite scaunele de la tribuna I. În prezent în ciuda valorii şi istoriei sale, Complexul Sportiv «1 Mai» este într-o stare avansată de degradare, stadionul şi terenurile de fotbal din componenţă fiind aproape imposibil de folosit în scopul pentru care au fost construite”.
Pe lângă beneficiile aduse mişcării sportive, o bază sportivă modernă, în speţă un stadion
modern cu un număr de 10.000 de locuri, poate fi şi locul ideal de desfăşurare a unor activităţi culturale în aer liber, municipiul Slatina nebeneficiind în prezent de nici o locaţie
corespunzătoare de acest gen.
Noua arenă sportivă va avea o formă de tip „Panathenaic Stadium” (FOTO principală). Suprafaţa de joc va fi refăcută, înierbată şi dotată cu sisteme de irigare, drenare şi degivrare, răspunzând cerinţelor de omologare pentru organizarea competiţiilor fotbalistice de Liga I naţional şi categoria III UEFA. Pista de atletism va fi acoperită cu finisaj tip „tartan” turnat. Pista circulară va avea patru culori şi va include șase piste drepte, în lungime de 100 metri, şi va fi conformă cerinţelor categoriei V FRA pentru organizarea competiţiilor sportive.
Se vor amenaja o lojă, masa presei, studiouri TV, sală de conferinţe, vestiare complet echipate, săli indoor, vestiar pentru arbitri, cameră pentru oficiali, vestiare pentru alţi participanţi la organizarea evenimentelor, cameră de control cu vedere directă asupra tribunelor, cabinet medical, saună, sală de forţă, cameră comandament securitate, spaţii de cazare pentru sportivii cantonaţi (40 de camere cu paturi duble şi baie proprie, zonă de recepţie, restaurant n.r.), spaţii de recuperare pentru sportivi/SPA etc. Stadionul va fi dotat cu sistem de nocturnă, dispus sub învelitoare, în interiorul stadionului, cu nivel de iluminare pentru transmiterea în direct a meciurilor televizate, sistem de sonorizare şi adresare public, tabele multimedia. De asemenea se va sistematiza vertical zona adiacentă stadionului, respectiv parcări, alei de acces. Parcarea va fi una supraterană care va cuprinde 155 locuri de parcare pe două niveluri, nivelul de la cota terenului natural fiind parte din parcarea exterioară.
Potrivit proiectului de hotărâre și a studiului de fezabilitate realizat de Hentza Business, durata estimativă de implementare a proiectului este de 30 de luni, din care 24 de luni de execuție a investiției și șase luni de proiectare.