Reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate Olt au anunțat miercuri, 3 aprilie, că în urma procesului de contractare ce a fost finalizat la sfârșitul lunii martie 2024, au intrat în relație contractuală cu instituția sanitară 11 furnizori noi de servicii medicale. Astfel, începând cu data de 1 aprilie 2024 își desfășoară activitatea, în relație contractuală cu CAS Olt, trei noi furnizori de servicii medicale în asistența medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialitățile clinice, cinci furnizori de medicină dentară, doi furnizori de servicii medicale paraclinice – laboratore de radiologie și imagistică medicală și un furnizor de medicină fizică și de reabilitare. Dintre cele cinci cabinete stomatologice deschise, trei sunt în mediul rural și două în mediul urban, respectiv în localitățile Slatina, Perieți, Șerbănești și Vulpeni.
„Cei trei furnizori de servicii medicale clinice care au intrat în contract de la 1 aprilie își desfășoară activitatea în Slatina și au următoarele specialități: oftalmologie, psihiatrie, neurologie și dermatovenerologie. Trei dintre cele cinci cabinete stomatologice sunt în mediul rural, iar două în mediul urban, iar localitățile în care își desfășoară activitatea sunt Slatina, Perieți, Șerbănești și Vulpeni”, se precizează într-un comunicat remis de CAS Olt.
Sursa citată mai arată că un laborator de radiologie și imagistică medicală funcționează în municipiul Caracal, iar cel de-al doilea este Spitalul Orășenesc Corabia. În ceea ce privește furnizorul de recuperare, acesta își desfășoară activitatea în Spitalul Orășenesc Balș.