Autoritățile locale din Crâmpoia au anunțat săptămâna aceasta că în satul Buta al comunei oltene a început implementarea proiectului „Construirea de locuințe de serviciu – nZEB pentru tinerii din comuna Crâmpoia, județul Olt”.
Prin acest proiect vor fi construite în localitate patru locuințe, spune primarul Ionel Mirea.
„Am dat startul primelor construcții nZEB din satul Buta, comuna Crâmpoia, județul Olt! Cele patru locuințe vor continua dezvoltarea rurală prin atragerea specialiștilor din domeniile sănătății și învățământului”, a declarat edilul.
Ionel Mirea, primarul comunei Crâmpoia, a mai spus că acest proiect este finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență, în cadrul Componentei 10 – Fondul Local, Runda II.
Investiția se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei, inclusiv TVA, și, conform proiectului, cele patru locuințe de serviciu ar urma să fie gata până la sfârșitul anului 2025.