Sfârșitul săptămânii trecute a fost unul de poveste pentru comunitatea din Giuvărăști. În localitatea din sudul județul Olt a fost, pur și simplu, înființată o pădure, sute de voluntari mobilizându-se pentru a reuși acest lucru.
Concret, a luat naștere „Pădurea Giuvărăști”, unde, cu mic, cu mare, sutele de voluntari din comună, dar și din alte localități, au plantat nu mai puțin de peste 10.000 de puieți de salcâm pe un teren care era pârloagă de 35 de ani.
‘Nu pot alții tăia, cât putem noi planta! De astăzi (duminică, 7 aprilie 2024 n.r.), ‘Pădurea Giuvărăști’! Au fost plantați peste 10.000 de puieți de salcâm cu sprijinul voluntarilor din Giuvărăști și din alte localități. Mulțumim tuturor pentru implicare! Împreună suntem o forță! Doar împreună putem să facem lucruri frumoase! Împreună pentru viitor! Mulțumim Organizației Non-Guvernamentale ‘Plantăm fapte bune în România’ pentru sprijin! A fost odată ca niciodată o echipă de voluntari care au înființat ‘Pădurea’, pentru ca noi să putem povesti celor ce vor veni! Să fie pădure!”, a declarat Daniel Pană, primar al localității oltene.
Și cum orice muncă este răsplătită, sutele de voluntari s-au bucurat la final de un ospăț pe cinste.
Felicitări administrației publice locale Giuvărăști pentru inițiativă.