2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Opt dosare penale întocmite de polițiștii olteni în doar câteva ore

- Advertisement -

Polițiștii din Olt au continuat și în acest sfârșit de săptămână să fie prezenți pe principale drumuri publice care tranzitează județul. Astfel, în doar câteva ore, oamenii legii au întocmit nu mai puțin de opt dosare penale pe numele unor conducători auto care fie erau băuți bine sau nu aveau permis, fie conduceau mopede sau alte vehicule neînmatricilate.

Slătinean depistat băut în trafic

În noaptea de vineri spre sâmbătă, 5 spre 6 aprilie, în jurul orei 00:45, polițiștii din cadrul Poliției orașului Balș au oprit pentru control, în localitate, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din municipiul Slatina.

Pentru că emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,46 miligrame pe litru (mg/l) alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, iar în cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Era în stare de ebrietate la volan

În aceeași noapte, dar în jurul orei 01:15, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 10 Vișina au oprit pentru control, în comuna Brastavățu, un autoturism condus de un localnic, în vârstă de 46 de ani.

Întrucât șoferul mirosea a alcool, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

De asemenea, polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Era la volanul unui vehicul, deși avea suspendat dreptul de a conduce

În după-amiaza zilei de sâmbătă, 6 aprilie, în jurul orei 16:15, polițiștii din cadrul Poliției orașului Piatra Olt au oprit pentru control, în orașul Piatra Olt, un autoturism condus de un slătinean de 39 de ani.

„În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat. Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

Corăbian fără permis de conducere

Tot în aceeași zi, la ora 16:15, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 5 Deveselu au oprit pentru control, în comuna Vlădila, un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din orașul Corabia.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat și în cazul acestui bărbat că avea dreptul de a conduce suspendat, iar pe numele său polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Un alt conducător auto în stare de ebrietate

Tot sâmbătă, dar în jurul orei 17:30, polițiștii Serviciului Rutier Olt au oprit pentru control, în comuna Găneasa, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 44 de ani.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, oamenii legii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a adăugat reprezentantul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis auto și neînmatriculat

În seara aceleiași zile de 6 aprilie, dar în jurul orei 18:30, polițiștii Poliției orașului Corabia au oprit pentru control, în comuna Ianca, un moped condus de un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din localitate.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul era neînmatriculat/neînregistrat, motiv pentru care au întocmit pe numele lui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Cu tractorul pe un drum din Morunglav, deși nu avea permis, iar remorca vehiculului era neînmatriculată

Sâmbătă seara, dar în jurul orei 20:00, polițiștii Serviciului Rutier Olt avea să constate că un bărbat, deși nu avea permis, conducea un tractor, care avea o remorcă ce nu era înmatriculată, pe un drum din Morunglav.

„Colegii au oprit pentru control, în comuna Morunglav, un utilaj agricol condus de un bărbat, în vârstă de 70 de ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar remorca pe care o tracta era neînmatriculată/neînregistrată”, a mai spus agentul principal Claudiu Șerban.

Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Avea permisul suspendat și era la volanul unui autoturism

Iar duminică, în jurul orei 22:20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 9 Scornicești au oprit pentru control, în comuna Colonești, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din localitate.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că tânărul avea dreptul de a conduce suspendat, pe numele său fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți