2.3 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

VIDEO. Echipele de muncitori lucrează de zor și pe Tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova – Slatina – Pitești

- Advertisement -

Încet, dar sigur, par să ia amploare și lucrările efectuate pe șantierele tronsoanelor 1 și 4 ale Drumului Expres 12 Craiova – Slatina – Pitești, după ce la sfârșitul anului 2023 a fost deschis traficului rutier pe Tronsonul 3, între comuna Valea Mare și comuna Colonești, limită cu județul Argeș, iar în 2022 au fost redate circulației ambele loturi ale Tronsonului 2, între orașul Balș, limita dintre județele Dolj și Olt, și municipiul Slatina – Drumul Național 65 – European 574, zona Valea Mare. Iar noile date făcute publice de Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, arată că pe Tronsonul 4 al șoselei de mare viteză stadiul fizic al lucrărilor este de aproximativ 50 la sută.

Acest sector de drum ar trebui să fie gata până la sfârșitul acestui an.

„Mobilizare bună pe Tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx 12)! Constructorul român (Spedition UMB) a reluat lucrările în șantier și a ajuns la un stadiu fizic de 48%. Tronsonul de 31,82 kilometri (Colonești – Oarja), care va face legătura cu A 1 (Autostrada București – Pitești), trebuie deschis anul acesta, 2024”, a postat șeful CNAIR pe pagina sa oficială de Facebook.

Sursă foto: Capturi video postat de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova cu lucrările de pe Tronsonul 4 al DEx 12

Două tronsoane ale Expresului tranzitează județul Olt

31,75 kilometri reprezintă distanța Tronsonului 3 al șoselei de mare viteză care tranzitează Oltul, trecând prin unitățile administrativ teritoriale Valea Mare, Priseaca, Scornicești, Optași Măgura, Tătulești și Colonești, până la limita județelor Olt și Argeș, acesta fiind inaugurat anul trecut, pe 23 decembrie. Județul este tranzitat și de Tronsonul 2 al DEx 12, cu Loturile 1 și 2, care are o lungime de 39,85 kilometri, cu punct de început limita dintre județele Dolj și Olt, iar ca punct final municipiul Slatina, la intersecția cu DN 65 – E 574. Acesta traversează localitățile Balș, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi (Milcov), Slatina și Valea Mare. Dacă Lotul 2, care cuprinde și Centura ocolitoare a municipiului Slatina, a fost deschis la sfârșitul lunii iulie 2022, Lotul 1, între orașele Balș și Piatra Olt, care include Centura ocolitoare a orașului Balș, a fost inaugurat în luna aprilie a aceluiași an.

Constructor al ambelor sectoare de drum este UMB, însă echipele de muncitori ai aceleiași firme se ocupă și de realizarea lucrărilor de pe șantierul Tronsonului 4 al aceleiași șosele de mare viteză.

În total, DEx 12 Craiova – Pitești este împărțit în patru tronsoane. Va avea o lungime totală de puțin peste 121 de kilometri și câte două benzi pe fiecare sens, fiind realizate 10 intersecții rutiere și 75 de poduri și pasaje, limita maximă de viteză admisă fiind de 120 de kilometri pe oră.

Valoarea estimată a întregii investiții este puțin peste 5,5 miliarde de lei, fiind finanțată prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020. Inițial, conform proiectului, lucrările la șoseaua de mare viteză ar fi trebuit să fie gata până la sfârșitul anului 2023, însă termenul de finalizare a fost devansat.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți