3.6 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Un adolescent de 16 ani, căutat de polițiștii olteni după ce a plecat dintr-un centru familial aflat în Caracal. A mai plecat și luna trecută

- Advertisement -

Poliţiştii din Olt caută un tânăr, în vârstă de 16 ani, care miercuri a plecat de la CSRC „Sfântul Nicolae”, din municipiul Caracal, și până acum nu s-a întors. Potrivit unor informații, nu este pentru prima oară când dispare.

Un angajat de la „Sfântul Nicolae” i-a alertat pe oamenii legii cu privire la dispariția acestuia.

„La data de 17 aprilie, în jurul orei 20:15, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal au fost sesizați cu privire la faptul că minorul Alexandru Ionuț Mustață, în vârstă de 16 ani, a plecat voluntar de la CSRC ‘Sfântul Nicolae’, din municipiul Caracal, și nu a mai revenit. Semnalmente: înălţime 1,68 metri, greutate aproximativ 60 de kilograme, păr șaten, tuns scurt, ochi căprui, față ovală, iar ca semn particular acesta are un tatuaj pe antebrațul stâng. La momentul plecării, acesta purta o geacă de culoare neagră, pantaloni de trening de culoare neagră, iar în picioare purta adidași gri”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

Potrivit unor surse, nu este prima dată când băiatul dispare din centru, având în vedere că și la jumătatea lunii martie a dispărut, atunci fiind găsit de polițiști în municipiul Slatina, fără a fi victima vreunei infracțiuni.

Cei care pot furniza informații ce pot ajuta la găsirea adolescentului dispărut sunt rugați să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți