Emil Moț, edil al Slatinei, și-a continuat în seara zilei de joi, 18 aprilie, periplul prin cartierele municipiului. De data aceasta a fost rândul cetățenilor care stau pe bulevardul Nicolae Titulescu, întâlnirea cu aceștia având loc într-una dintre parcările aflate în apropierea supermarket-ului din zonă.
În cadrul discuțiilor au fost aduse în atenție problemele oamenilor care locuiesc în zonă, iar autoritățile locale încearcă acum să găsească soluții pentru rezolvarea acestora.
Pe lângă primar, la întâlnirea cu slătinenii de pe bulevardul Nicolae Titulescu au mai fost prezenți, printre alții, Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, senatorul PSD de Olt Liviu Voiculescu, Alexandru Berechet, viceprimar al urbei slătinene, dar și șefi ai unor direcții din cadrul Primăriei cum ar fi Bogdan Apostoliceanu, directorul Poliției Locale Slatina, și Emil Popa, directorul Loctrans Slatina.
„Dragi slătineni!Împreună cu președintele Consiliului Județean, Marius Oprescu, și reprezentanții direcțiilor din cadrul primăriei, am continuat dialogul cu locuitorii din municipiul Slatina. De data aceasta, am fost prezenți în cartierul Nicolae Titulescu, unde am discutat și am căutat împreună cele mai bune soluții pentru orașul nostru. Mulțumesc tuturor celor implicați pentru contribuția și sprijinul lor!”, a declarat edilul Emil Moț.