5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Gospodăriile din comuna Slătioara, cadastrate gratuit. Primarul Savu: „Proiectul este cu fonduri europene, derulat de ANCPI”

- Advertisement -

Toate gospodăriile din comuna olteană Slătioara urmează a fi cadastrate gratuit, printr-un proiect derulat cu fonduri europene, prin Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Sunt undeva la peste 1.300 de gospodării, există și locuințe care sunt în construcție, care vor beneficia de cadastru, spune Savu Ungureanu, primarul social democrat al localității.

Potrivit edilului, chiar dacă unele case au cărți funciare acestea vor fi refăcute, pentru a fi totul în regulă, iar toată procedura de cadastrare se va derula pe parcursul unui an.

„Proiectul este cu fonduri europene, derulat de ANCPI, iar cărțile funciare sunt gratuite. Chiar dacă oamenii au cărți funciare, ele se refac, se pune totul într-o ordine, atât pentru intravilan, cât și pentru extravilan. Acest proiect durează 12 luni, se fac măsurători în toate gospodăriile, avem peste 1.300 în comună, sunt multe case în construcție, se întocmesc cărțile funciare, apoi este perioada contestațiilor, după care sunt eliberate cărțile funciare definitive”, a declarat Savu Ungureanu.

FOTO: Parc din centrul localității Slătioara

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți