1.2 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Peste 2.600 de posturi de soldați profesioniști, scoase la concurs de Armată în a doua serie de recrutare-selecție din acest an. Trei de șofer sunt la un batalion din Caracal

- Advertisement -

Armata României desfășoară până pe 3 iunie 2024, o nouă serie de angajare a tinerilor – băieți și fete, pentru încadrarea unui număr de 2.627 postruri vacante de soldați profeșioniști în 31 de județe din țară și în munucipiul București. Printre aceste județe este și Olt, fiind dispobibile trei posturi, specialitatea „Auto”, la Batalionul 22 Infanterie „Romanați”, din municipiul Caracal, iar candidații trebuie să fie posesori de permis de conducere, categoriile B și C.

Informații referitoare la oferta profesională, condiții de recrutare, selecție și repartiție pot fi obținute direct de la unitățile militare pentru care candidații optează sau de la Biroul Informare Recrutare al Centrului Militar Judeţean Olt.

„Procesul de recrutare și selecție se desfășuară după următorul calendar: înscrierea candidaților – 7 mai – 3 iunie; selecția candidaților – 13 mai – 7 iunie; efectuarea examinării medicală în unitățile sanitare militare – 20 mai – 14 iunie; termenul final de întocmire a dosarelor de candidat – 2 iulie”, a declarat maior Daniel Bărbulescu, purtător de cuvânt al CMJ Olt.

Potrivit sursei citate, condiţiile şi criteriile generale de recrutare pe care trebuie să le îndeplinească fiecare candidat ce optează pentru dobândirea statutului de soldat profesionist în activitate sunt următoarele: să aibă cetăţenie română şi domiciliul în România de cel puţin șase luni (la data începerii anului de învăţământ/cursului/programului de formare); să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de corupţie, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care l-ar face incompatibil cu exercitarea profesiei de militar în activitate ori pentru a urma cursurile unei unităţi de învăţământ liceal militar, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea faptei; să nu facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice, iar dacă este membru, să se angajeze în scris că după admiterea în unitatea/instituţia de învăţământ militar sau în programul de formare/instruire va renunţa la această calitate; să nu facă parte din organizaţii interzise de legislaţia română şi să nu fie membru al unor organizaţii incompatibile cu regulile, activităţile şi atribuţiile specifice profesiei militare; să nu aparţină unor culte sau asociaţii/grupări religioase care contravin normelor de păstrare a ordinii publice, care încalcă bunele moravuri sau afectează exercitarea profesiei militare; să nu fie asociat unic ori să participe direct la administrarea sau conducerea unor organizaţii sau asociaţii comerciale, cu excepţia celor prevăzute de lege, iar dacă se află în una dintre aceste situaţii, să se angajeze în scris că după admiterea în unitatea/instituţia de învăţământ militar sau la cursul de formare ori la programul de instruire va renunţa la această calitate; pentru candidate – să declare în scris că îşi asumă toate riscurile, în situaţia în care pe parcursul susţinerii probelor de selecţie se află în stare de graviditate/maternitate; îşi exprimă acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Legii 190 din 2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).

Iar criteriile specifice de recrutare a candidaţilor pentru formarea soldaţilor profesionişti sunt: să aibă vârsta între 18 ani împliniţi, la data începerii programului de instruire, şi cel mult 45 de ani împliniţi, la data finalizării programului de instruire; să fie absolvenţi cel puţin ai primilor doi ani de studiu din învăţământul liceal, în condiţiile prevăzute de Legea învăţământului preuniversitar 198/2023, cu modificările ulterioare; să posede permis de conducere auto valabil, categoriile B şi C – candidaţii care optează pentru arma „auto” şi/sau pentru specialităţile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto din arma „geniu”; să declare în scris că, la începerea programului de instruire, renunţă la gradul dobândit anterior în calitate de militar în termen, militar angajat pe bază de contract, gradat profesionist sau gradat voluntar, ori, după caz, la gradul dobândit după parcurgerea a cel puţin un an de studii pentru formarea cadrelor militare în cadrul instituţiilor/unităţilor de învăţământ militar, în cazul în care studiile respective nu au fost finalizate; să fie absolvenţi ai învăţământului postliceal sau universitar cu licenţă de specialitate, cu certificat/diplomă de absolvire a instituţiei de învăţământ – candidaţii care optează pentru profesia de soldat/gradat profesionist în arma „aviaţie”, specialitatea militară „însoţitor de bord – paramedic”; îşi exprimă în scris acordul privind verificarea în vederea autorizării accesului la informaţii clasificate, potrivit legii, şi completează formularul de bază – date personale, prevăzut în anexa 15 la Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului 585 din 2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Informaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele Biroului de Informare Recrutare al CMJ Olt – 0249.412.031 sau la Ofițerul de Serviciu pe Unitate – 0249.431.255. Detalii suplimentare se găsesc şi pe internet, pe site-ul oficial al Ministerului Apărării Naţionale, la adresa www.mapn.ro. sau www.recrutare.mapn.ro.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți