3.2 C
Slatina
marți,22 octombrie,2024

Ultimele Articole

Doi craioveni, marii câștigători ai ediției a V-a a competiției „Slatina City Run”

- Advertisement -

Nu mai puțin de 350 de concurenți au fost prezenți în dimineața zilei de duminică, 19 mai, la startul celei de-a V-a ediții a competiției sportive „Slatina City Run” care a avut loc în Parcul Tineretului. Atât plecarea, cât și sosirea, au fost pe Aleea Eroilor din zona de agrement, concursul constând în două probe, respectiv de şase (cros) și 18 kilometri (semimaraton).

Emil Moţ, primarul municipiului Slatina, a luat parte la evenimentul sportiv și a spus că autoritățile locale au de gând să îl extindă pentru că de la un an la altul acesta a crescut, numărul concurenților fiind din ce în ce mai mare.

„Suntem capitala sportului din multe motive. Acum vorbim despre ‘Slatina City Run’, am ajuns la cea de a cincea ediție, la care participă foarte mulți concurenți. Ne pare rău că nu am reușit să facem mai multe locuri, dar infrastructura orașului nu ne permite, deocamdată, să primim mai mulți concurenți. Toate locurile au fost ocupate cu mult timp înainte. Este veselie, oamenii se simt bine, fac sport, sunt sănătoși. O să menținem această tradiție an de an, vrem să extindem, pentru că avem foarte mulți oameni care vor să alerge. Încercăm să extindem această competiție, după ce vom termina toată infrastructura, cu investițiile Companiei de Apă, și apoi cu refacerea carosabilului, sper ca, de la anul, să putem primi mai mulți concurenți”, a declarat Emil Moț, primarul municipiului Slatina.

Iar învingător la prima probă de 6 kilometri a competiției a spus atletul craiovean Constantin Deaconescu: „Am scos 18.48 de minute, alerg de obicei, este un timp destul de bun pentru asfalt, nu am mai făcut niciodată asfalt, am făcut alergări. Eu practic atletism de un an jumătate, ieri am făcut aproape de baremul de mondial, 3.48, mai aveam nevoie de 60 de sutimi pentru a merge la mondiale, la U 20. Sunt pentru prima dată la acest concurs, mi-au spus prietenii despre el. Nu a fost foarte cald, mi-a priit vremea, nu a ploua din fericire, voi mai veni și la edițiile viitoare”.

Cealaltă probă a „Slatina City Run” de 18 kilometri a fost câștigată, la general, de George Surlea de la Clubul Sportiv Municipal Craiova, timpul pe care l-a înregistrat fiind de 59.26 minute.

Însă, s-au acordat premii la mai multe categorii de vârstă, atât la masculin, cât și la feminin, iar pentru toți medaliile și diplomele fiind înmânate de primarul Emil Moț și viceprimarul Gigi Vîlceleanu.

Rezultatele competiţiei sportive pot fi consultate pe site-ul Linia de Sosire, accesând următorul link: https://liniadesosire.ro/rezultate/slatina-city-run-2024/.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți