- Advertisement -
Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute că în toate localitățile județului s-au investit nu mai puțin de 1,6 miliarde lei în lucrări ce au vizat reabilitarea drumurilor, a școlilor, în energie sustenabilă, mediu și servicii de utilități publice, în locuri de joacă moderne și infrastructură socială. Totodată, șeful forului județean mai spune că Oltul a avut a doua cea mai mare alocare bugetară în programele de guvernare națională
„Jurământul meu a fost și continuă să fie o legătură profundă cu cetățenii județului Olt și o promisiune serioasă de a construi cu devotament și eficiență în administrația publică. Oltul se dezvoltă continuu, dovadă stând astăzi, Drumul Expres, un Spital Județean în proces de modernizare și servicii sociale dezvoltate pentru o societate echitabilă și puternică. Am avut a doua cea mai mare alocare bugetară în programele de guvernare națională. 1,6 miliarde lei sunt astăzi investite în toate localitățile pentru reabilitarea drumurilor, a școlilor, în energie sustenabilă, mediu și servicii de utilități publice, în locuri de joacă moderne, infrastructură socială și multe altele. Misiunea mea este de a mobiliza echipa politică și administrativă a PSD Olt pentru a obține maximum posibil în beneficiul evoluției economice, sociale și culturale a comunităților pe care le deservim (…)”, a declarat președintele Consiliului Județean.
- Advertisement -