5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Polițiștii din Deva cercetează penal un caracalean acuzat de coruperea sexuală a unui băiat de 8 ani

- Advertisement -

Un caracalean de 47 de ani este cercetat de poliţiştii din Deva, fiind acuzat de coruperea sexuală a unui copil de 8 ani, după ce a transmis pe telefonul mobil al băiatului două fişiere video cu caracter pornografic. După ce inițial a fost reținut pentru 24 de ore, duminică acesta a fost plasat sub măsura preventivă a controlului judiciar.

Mama minorului a fost cea care a semnalat cazul la Poliția municipiului Deva în cursul zilei de vineri, 24 mai. Femeie din Deva le-a spus oamenilor legii că în timp ce fiul ei se afla acasă, a fost incitat de un bărbat necunoscut, prin intermediul unei aplicații de telefonie mobilă, la comiterea unui act de natură sexuală, acesta trimițându-i copilului două fișiere video care nu erau potrivit vârstei lui.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au stabilit identitatea bărbatului, acesta fiind originar din municipiul Caracal, județul Olt, care a mai contactat telefonic și alte persoane necunoscute căroră le trimitea filmulețe cu caracter pornografic, incitându-le la comiterea unor acte sexuale.

„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului Investigații Criminale Deva  au reușit să îl identifice pe cel bănuit de comiterea infracțiunii reclamate, un bărbat de 47 de ani, din municipiul Caracal, județul Olt, iar în cursul zilei de 25 mai 2024, acesta a fost escortat la sediul Poliției Municipiului Deva, în vedere continuării cercetărilor, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de coruperea sexuală a minorilor. Cu ocazia cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul a contactat telefonic, aleatoriu, mai multe persoane necunoscute, cărora le trimitea fișiere video, prin care le incita la comiterea unui act de natură sexuală”, se arată în comunicatul transmis luni de IPJ Hunedoara.

Polițiștii Biroul de Investigații Criminale Deva au dispus sâmbătă, 25 mai, reținerea caracaleanului pentru o perioadă de 24 de ore, iar ziua următoare, adică duminică, 26 mai, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva au dispus, față de oltean, măsura preventivă a controlului judiciar.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți