Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a transmis marți, 28 mai, că a obținut, pentru al treilea an consecutiv, premiul categoria GOLD din partea Societății Europene de Stroke, în cadrul distincțiilor ESO Angels Awards acordate pentru procedurile de tromboliză aplicate pacienților cu accidente vascular-cerebrale.
„Suntem mândri că, pe parcursul ultimilor trei ani, am atins statusul GOLD în cadrul distincțiilor ESO Angels și că am fost recunoscuți oficial pe plan internațional la conferințele anuale la care participă experți în domeniu. Această recunoaștere este rezultatul efortului echipei de neurologi a Spitalului Județean de Urgență Slatina, coordonată de Renică Diaconescu, medic șef al Secției Neurologie, precum și a tuturor specialiștilor implicați în diagnosticul și tratamentul accidentelor vasculare. Pe această cale dorim să mulțumim cadrelor medicale pentru eforturile și dedicarea depuse în acordarea asistenței medicale pacienților care trec pragul Spitalului Slatina și le urăm succes în continuare!”, a declarat Angela Nicolae, manager al SJU Slatina, citată într-un comunicat de presă remis de cea mai mare unitate spitalicească din județul Olt.
Sursa citată mai arată că inițiativa The Angels construiește o comunitate globală de centre și spitale pregătite pentru intervenția în cazul pacienților cu accident vascular-cerebral, lucrând în fiecare zi pentru a crește numărul de pacienți tratați în spitale și pentru a optimiza calitatea tratamentului.
„Premiile ESO Angels sunt concepute pentru recunoașterea și aprecierea echipelor și persoanelor care s-au distins prin îmbunătățirea calității în practica terapeutică a accidentului vascular cerebral și furnizarea în mod constant a datelor care vor ajuta cercetarea și promovarea celor mai bune soluții în tratamentul pacienților cu AVC”, mai transmit reprezentanții Spitalului Slatina.