2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Alegeri în județ. Peste 8%, prezența la urne în jurul orei 09:00

- Advertisement -

Alegerile locale pentru desemnarea primarilor, consilierilor locali, președintelui Consiliului Județean Olt și consilierilor județeni, precum și alegerile europarlamentare au început de mai bine de două ore, iar încă de dimineață în județ prezența la urne a fost una numeroasă. Deschiderea celor 381 de secții de votare din cele 112 localități oltene a avut loc la ora 07:00, prezența la urne în jurul orei 09:00 apropiindu-se de 8,40%.

Dintre cei peste 347.000 de alegători din județul Olt, votaseră aproximativ 29.100, 10.126 fiind în urban și 18.962 în rural. Dacă 27.840 erau înscriși pe listele permanente și complementare, 1.238 erau pe listele suplimentare și zece cu urna mobilă.

La Slatina, municipiul reședință de județ, sunt 3.454 de cetățeni care votaseră – aproximativ 5,30%, din totalul de 65.231 înscriși pe listele permanente și complementare. 3.378 erau votanți pe aceste liste, 76 fiind pe cele suplimentare.

La europarlamentare prezența era mai mare, de 8,77 la sută. În total, în cele două ore, votaseră 30.463 de alegători, 28.909 erau pe listele permanente și complementare, iar 1.544 pe cele suplimentare. Zece votaseră, de asemenea, solicitând urna mobilă.

Potrivit cifrelor Autorității Electorale Permanente, până la închiderea secțiilor de votare, la ora 22:00, un total de 347.614 de alegători sunt așteptați la urne pentru a-și exprima opțiunea de vot.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți