2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Pui de căprioară captiv în gardul unei biserici din comuna Făgețelu, salvat jandarmii olteni

- Advertisement -

Efective de jandarmi din cadrul Detașamentului de Jandarmi Balș au avut parte în cursul zilei de duminică, 9 iunie, de o misiune mai puțin obișnuită. Patrulând prin Făgețelu, o comună din nordul județului, aceștia au găsit un pui de căprioară prins în gardul unei biserici din localitate pe care au reușit să-l salveze.

Oamenii legii s-au alertat cand au auzit zgomot din zona lăcașului de cult, căprioara mamă fiind pe lângă micuțul animal.

„În timp ce patrulau pe raza localității Chilia, jandarmii olteni au auzit zgomote în apropierea bisericii. S-au deplasat în acea zonă unde au observat un pui de căprioară captiv în gardul care înconjura biserica, iar căprioara mamă se afla lângă el. Echipajul de jandarmi a reușit să liniștească animalul care se zbătea și a procedat la eliberarea puiului de căprioară prins în gard”, a declarat Simona Ciopor, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Olt.

Sursa citată a mai spus că, în scurt timp, micuțul animal era lângă mama sa, apoi, după câteva minute, s-au deplasat împreună, în siguranță, spre pădure.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți