2.3 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Ansambluri folclorice din Macedonia, Bulgaria, Serbia și Bosnia, în recital la ediția 53 a Festivalului Internațional „Călușul Românesc” de la Caracal

- Advertisement -

Un weekend plin de un eveniment cultural artistic de mare anvergură pentru municipiul Caracal. Astfel, în perioada 28 – 30 iunie 2024, aici se va desfășura o nouă ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Călușul Românesc”. Sunt invitate și de această dată cete de călușari și ansambluri folclorice din țară, dar și din străinătate. Recitaluri și coregrafii grandioase vor oferi ansambluri din Macedonia, Bulgaria, Serbia și Bosnia ce au fost invitate la manifestare, însă un recital va fi oferit și de Constantin și Cosmin Gagiu, împreună cu Taraful Iancu Jianu.

Parcul „Constantin Poroineanu” și Teatrul de Vară din Caracal sunt locațiile în care au loc manifestările dedicate acestui festival călușăresc internațional.

„Ajuns la a 53-a ediție, evenimentul cultural integrează o diversitate de momente artistice: concursuri, ateliere, parade și spectacole folclorice. Festivalul debutează cu o paradă a portului popular pe traseul Lidl – Calea București – Piața Agroalimentară – Platoul Administrativ. Deschiderea oficială va avea loc vineri, 28 iunie, la ora 17:00, pe platoul din fața Primăriei Caracal. Participanții se vor muta în Parcul Constantin Poroineanu pentru un Concurs călușăresc tradițional, urmat de un spectacol folcloric. În recital, Constantin și Cosmin Gaciu & Taraful Iancu Jianu. Sâmbătă, 29 iunie, la ora 10:00 vor avea loc în Parcul Poroineanu ateliere de dans cu ansamblurile invitate, iar de la ora 19:00, la Teatrul de Vară, se va desfășura concursul călușăresc tradițional. Duminică, 30 iunie, ora 18:00, la Teatrul de Vară se va organiza Festivitatea de premiere. În recital, anul acesta, ansamblurile folclorice din Macedonia, Bulgaria, Serbia și Bosnia”, este invitația adresată de Centrul Cultural „Radu Șerban” Caracal, unul dintre organizatorii Festivalului „Călușul Românesc”. De organizarea marelui eveniment se ocupă, bineînțeles, și Primăria și Consiliul Local Caracal, conduse de edilul Ion Doldurea.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți