0.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Doi absolvenți de clasa a VIII-a din Olt au obținut media 10 la Evaluarea Națională

- Advertisement -

UPDATE: Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Olt, sunt 370 de absolvenți de clasa a VIII-a, nemulțumiți de notele obținute la Evaluarea Națională, care au depus contestații, respectiv 219 la limba și literatura română și 151 la matematică.

Articolul inițial: Primele rezultate ale examenului de Evaluare Națională au fost făcute publice pe site-ul evaluare.edu.ro, iar în județul Olt sunt doi absolvenți de gimnaziu care au obținut media 10, având nota 10 atât la proba scrisă de limba și literatura română, cât și la proba scrisă de matematică.

Elevii de 10 sunt de la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” Caracal și Școala Gimnazială „Vlaicu Vodă” Slatina.

În total, sunt 1.772 de absolvenți de clasa a VIII-a care au obținut peste media 5 la Evaluarea Națională, procentul mediilor mai mari decât 5 fiind astfel de 68,4%.

Iar cea mai mică media a fost a unui elev de la Școala Gimnazială „Gheorghe Popescu” din satul Mărgheni Slobozia al orașului Scornicești. A obținut doar 1,10. Adică la ambele probe a luat doar punctul din oficiu, iar la română a mai obținut doar 20 de sutimi în plus.

Mai sunt cinci absolvenți de gimnaziu cu media cuprinsă între 9,90 și 10, aceasta putând crește dacă depun contestații. Aceștia sunt de la Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” Slatina, Școala Gimnazială Nr. 3 Slatina, Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Slatina și Școala Gimnazială „Eugen Ionescu” Slatina.

Au fost și șapte elevi care au luat nota 10 la limba și literatura română, dar și 15 care au luat nota 10 la matematică.

Iar cifrele publicate pe site-ul evaluare.edu.ro arată că din totalul de 2.908 înscriși au absentat de la examen un număr de 316 elevi de clasa a VIII-a.

Rezultatele parțiale trebuie afişate până la ora 14:00 a zilei de miercuri, 3 iulie, inclusiv la centrele de examen din județ, în număr de 42, contestaţiile absolvenților nemulțumiți de note putând fi depuse la aceleași centre sau transmise prin mijloace electronice, în aceeași zi, în intervalul orar 16:00 – 19:00, dar și joi, 4 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Rezultatele finale vor fi afişate marţi, 9 iulie.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, este media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obţinute la probele din cadrul Evaluării Naţionale.

FOTO: Arhivă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți