Meteorologii au actualizat avertizările meteo de vreme caniculară, iar județul Olt va fi sub incidența unui Cod portocaliu de val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat și pe parcursul zilei de joi, 11 iulie.
Se așteaptă ca temperaturile în termometre să ajungă din nou până la 39 de grade Celsius, la umbră. Bineînțeles, că temperaturile de afară vor fi și mai sufocante. Noaptea va fi și ea una tropicală.
„În Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia, zona continentală a Dobrogei, sudul Moldovei, vestul și sud-vestul Transilvaniei și local în Maramureș valul de căldură va persista, va continua să se extindă și se va intensifica. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 36…39 de grade, cu cele mai mari valori în vest și sud. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală”, au transmis reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie.
Potrivit sursei citate, valul de căldură va persista în toată țara și în zilele următoare.