2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Cod roșu de caniculă în Olt și pe parcursul zilei de miercuri. Temperaturi de până la 42 de grade Celsius, la umbră

- Advertisement -

Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie au actualizat în dimineața zilei de luni, 15 iulie, Codurile roșu și portocaliu de vreme caniculară, iar județul Olt se va confrunta inclusiv pe parcursul zilei de miercuri, 17 iulie, cu temperaturi foarte ridicate la umbră. Dacă aici în termometre temperatura va ajunge până la 37 – 42 de grade Celsius la umbră, pe parcursul zilei, noaptea va fi și ea una tropicală, minima termică nu va coborî sub 22 – 24 de grade. 

Fenomentele vizate de Codul roșu sunt val de căldură intens și persistent, caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat.

„În Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și în sudul Transilvaniei și al Crișanei, valul de căldură va continua să fie intens. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33…36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 22…24 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale”, au transmis meteorologii.

Potrivit sursei citate, în a doua parte a săptămânii valul de căldură se va restrânge treptat și va slăbi în intensitate, dar va mai fi caniculă și disconfort termic, cu precădere în jumătatea sudică a țării.

Iar în zilele de luni și marți, 15 și 16 iulie, județul Olt va fi sub incidența unui val de căldură intens și persistent, caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat.

„În cea mai mare parte a țării, valul de căldură va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33…36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”, arată ANM.

Meteorologii mai spun că minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.

În cele trei zile, în restul țării vor fi în vigoare două Coduri portocaliu de val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți