Accident de circulație în după-amiaza zilei de marți, 16 iulie, în jurul orei 17:40, pe Drumul Național 65 – European 575, pe podul de peste râul Olt de la ieșirea din municipiul Slatina spre Craiova. Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apelul de urgență 112, cu privire la producerea evenimentului rutier, la fața locului, pentru cercetări, deplasându-se polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt.
O tânără din Găneasa este cea care a intrat cu autoturismul pe care îl conducea în stâlpul din beton de pe partea dreaptă de la intrarea pe Podul Olt, de la ieșirea din Slatina, iar în urma impactului violent a fost proiectat pe partea stângă a părții carosabile.
„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că o tânără, în vârstă de 23 de ani, din comuna Găneasa, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 65, la ieșirea din municipiul Slatina, din cauze ce urmează a fi stabilite, ar fi pierdut controlul volanului și ar fi intrat în coliziune cu un stâlp al podului de peste râul Olt. În urma evenimentului rutier, tânăra a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a declarat subinspector Cosmim Lupu, purtător de cuvânt al IPJ.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.