4.1 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

VIDEO. Caracalean de 48 de ani, reținut de polițiști după ce și-ar fi amenințat cu moartea soția din Maroc. Pe aceasta, dar și pe fiica lor, le-ar fi și lovit

- Advertisement -

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, au reținut miercuri, 31 iulie, un bărbat originar Caracal, cercetat pentru violență în familie, amenințare, furt și șantaj. Olteanul este acuzat că și-ar fi amenințat cu moartea soția din Maroc. Totodată, acesta ar fi agresat-o pe partenera sa de viață, dar și pe fata lor.

Fapta a fost comisă săptămâna trecută, pe 22 iulie.

„În fapt, la data de 22 iulie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal au fost sesizați de către o femeie, cetățean marocan, cu privire la faptul că soțul acesteia ar fi agresat-o fizic și ar fi amenințat-o cu moartea. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din municipiul Caracal, în timp ce se afla la domiciliul său, ar fi amenințat-o cu moartea pe soția sa, în vârstă de 29 de ani, și ar fi agresat-o fizic, atât pe ea, cât și pe fiica lor. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie și amenințare, iar împotriva bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de cinci zile”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Întrucât din probatoriul administrat s-a mai stabilit și faptul că bărbatul i-ar fi sustras soției sale pașaportul pentru a o determina pe aceasta să îi dea suma de 3.000 de euro, în cursul zilei de vineri, 26 iulie, oamenii legii au dispus extinderea urmăririi penale în cazul acestuia și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și șantaj.

Pentru a ancheta și mai mult situația, la locuința sa a avut loc o descindere, caracaleanul fiind reținut în urma acesteia.

„Pentru documentarea activității infracționale, la data de 31 iulie, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la locuința acestuia. În urma probatoriului administrat, la data de 31 iulie, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, pe numele bărbatului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt”, a adăugat reprezentantul IPJ.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți