0.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Augustin Predel, primarul în funcție de la Bărăști, cercetat sub control judiciar pentru luare de mită. Procurorii Parchetului Olt spun că „a pretins un procent de 10% din valoarea fiecărui contract”

- Advertisement -

Procurori ai secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au dispus prin ordonanţa emisă joi, 1 august 2024, luarea măsurii controlului judiciar faţă de Augustin Predel, primar în funcție al comunei Bărăști, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită – patru acte materiale, stabilindu-se ca inculpatul să respecte mai multe obligaţii, printre care „să nu exercite funcţia de primar în cadrul Primăriei localității, de care s-a prevalat în săvârşirea faptei de luare de mită”. De asemenea, printr-o ordonanţă din data de 31 iulie s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de doi inculpaţi, M. M. şi M. F., din orașul Potcoava, județul Olt, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită – patru acte materiale. Edilul este acuzat că în anul 2021 a atribuit patru contracte societății reprezentate de persoanele din Potcoava, pretinzând un procent de 10 la sută din valoarea fiecărui contract.

Este vorba de contracte de achiziții publice, respectiv articole de mobilier urban precum stații maxi-taxi, bănci parc și coșuri stradale.

„În fapt, s-a reţinut că, în cursul anului 2021, inculpatul P. A., primar al unei comune din județul Olt, a pretins un procent de 10 % din valoarea fiecărui contract atribuit, de la inculpaţii M. M. şi M. F., din orașul Potcoava, în calitate de reprezentanţi ai unei societăţi comerciale din judeţul Olt, în schimbul atribuirii directe a unor contracte de achiziții publice, în acest sens fiind încheiate un număr de patru contracte, având ca obiect achiziția de articole de mobilier urban, precum stații maxi-taxi, bănci parc, coșuri stradale din metal acoperite cu șipcă din lemn, lampadar metalic cu trei brațe luminoase ş.a.”, au transmis reprezentanții Parchetului Olt printr-un comunicat de presă.

Potrivit unor surse din anchetă, edilul din Bărăști ar fi luat mită o sumă de aproximativ 6.000 – 7.000 de lei.

Activităţile de urmărire penală au fost efectuate de procurorii olteni în colaborare cu lucrătorii de poliţie din cadrul Biroului Corupţie şi Fonduri Publice – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, precum şi din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Olt al Direcției Generale Anticorupție.

Augustin Predel este primar al comunei Bărăști din anul 2020, fiind ales de pe listele Partidului Național Liberal, iar la alegerile locale din 9 iunie, pe care le-a pierdut, a candidat pentru un nou mandat din partea Partidului Forța Dreptei.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți