Un credit bancar în valoare de 40 de milioane de lei va fi contractat de Consiliul Județean Olt, banii urmând a fi folosiți pentru prefinanțarea și cofinanțarea unor investiții ce se vor desfășura în județ. Vorbim despre cofinanțarea unor proiecte de infrastructură rutieră, respectiv reabilitarea și modernizarea Drumului Județean 679 și de modernizarea Drumului Județean 657 Recea (DJ 563) Valea Mare – Priseaca – Poboru – Spineni (Drumul Național 67 B).
Iar contractarea creditului a reprezentat obiectul unuia dintre proiectele de hotărâre pe care aleșii județului le-au aprobat joi, 29 august, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Olt.
„Ne pregătim pentru proiectele pe fonduri europene, în special din Exercițiul III European, cele de pe Programul Operațional Regional, pe care le creionăm împreună cu Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia. Cele mai importante sume care au nevoie de împrumut sunt cele cu finanțările și cheltuielile neeligibile de la cele două proiecte care însumează un grant de 50 de milioane de euro pe care Consiliul Județean Olt îi atrage pentru infrastructura rutieră. Sunt și restul proiectelor care au nevoie de confinanțare, dar în special pentru aceste două proiecte o să tragem acest credit de 40 de milioane de lei”, a declarat Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, la sfârșitul ședinței ordinare a CJ de joi, 29 august.
Potrivit proiectului de hotărâre aprobat de consilierii județeni, perioada de grație a creditului bancar în valoare de 40 de milioane lei este de trei ani și se va întinde pe 12 ani.