1.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

CJP Olt: Elevii și studenții care beneficiază de pensie de urmaș trebuie să depună adeverințe pentru a face dovada continuării studiilor

- Advertisement -

Potrivit prevederilor articolului 74, litera b), din Legea 360/2023 privind sistemul public de pensii, copiii au dreptul la pensie de urmaș dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani. Iar conform reprezentanților Casei Județene de Pensii Olt (CJP), beneficiarii pensiei de urmaș au obligația să prezinte adeverințele de studiu în termen de zece zile calendaristice de la începerea anului școlar, respectiv de la inceperea anului universitar. Cifrele instituției arată că în județ sunt, la ora actuală, 957 de copii urmași care au obligația depunerii adeverinței care atestă continuarea studiilor.

„Ca regulă generală, copiii urmași în vârstă de peste 16 ani au obligația să prezinte în termen de 10 zile calendaristice, de la începerea anului școlar, adeverința în original, din care să rezulte că în anul școlar în curs urmează o formă de învățământ, organizată potrivit legii. De asemenea, studenții urmasi au obligația ca în termen de zece zile calendaristice, de la începerea anului universitar, să prezinte adeverința în original, din care să rezulte că în anul universitar în curs urmează o formă de învățământ superior, organizată potrivit legii”, a declarat Claudia Măldăreanu, purtător de cuvânt al Casei de Pensii Olt.

Potrivit sursei citate, în situația copilului, beneficiar al unei pensii de urmaș în condițiile prevăzute la articolul 74, litera b), din Legea 360/2023, care nu face dovada continuării studiilor, plata pensiei se suspendă conform articolului 101, alineat 3, din Legea 360/2023, începând cu data de 1 noiembrie a anului în curs.

„Potrivit prevederilor legale, reluarea în plată a pensiei de urmaș se face de la data suspendării, după depunerea adeverinței în original la sediul casei teritoriale de pensii. La nivelul județului Olt sunt 957 de copii urmași care au obligația depunerii adeverinței care atestă continuarea studiilor”, a adăugat reprezentantul CJP.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți