Primăria Slatina a organizat în dimineața zilei de vineri, 13 septembrie 2024, cu începere de la ora 10:00, pe strada Cireașov nr. 23, din municipiu, un eveniment în cadrul căruia a predat amplasamentul în vederea demarării execuției lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Locuințe pentru tineri, destinate închirierii, județul Olt, municipiul Slatina, strada Cireașov, nr. 23”. La eveniment au participat, printre alte autorități, Laura Giura, viceprimarul cu atribuții de primar interimar al urbei, primarul ales Mario De Mezzo, dar și reprezentanți Agenției Naționale Pentru Locuințe, în fruntea cărora s-a aflat directorul general Emanuel Oproiu.
Pe strada Cireașov din Slatina, la numărul 23, urmează a fi construit un bloc ANL care va avea 20 de apartamente cu două camere.
„Dăm, astăzi (vineri n.r.), startul construcției a 20 de unități locative, mai exact 20 de apartamente cu două camere, pentru tinerii din municipiul Slatina. Construcția acestui obiectiv se va desfășura pe o perioadă de 16 luni. Face parte din proiectul integrat al ANL. Mai exact, este Etapa 2.2… După cum vedeți și dumneavoastră, în spatele nostru au mai fost construite locuințe pe acest amplasament. Cu siguranță, din discuțiile pe care le-am avut cu conducerea Primăriei municipiului Slatina, am constatat că există o mare nevoie de locuințe în Slatina. Domnul primar chiar a spus că mai trebuie construite și alte locuințe în Slatina, în afară de acest obiectiv. L-am sfătuit să facă solicitare către ANL și, împreună, cu siguranță, vom găsi soluții pentru ca tinerii din municipiul Slatina să beneficieze de aceste locuințe. Aceste locuințe se adresează tinerilor până în 35 de ani, care au această vârstă până la data depunerii cererii către autoritatea locală, mai exact către Primăria Slatina. Urmând ca repartiția acestora să fie făcută cel mai târziu până la împlinirea vârstei de 45 de ani. Deci legea permite o plajă foarte mare de acces al tinerilor la aceste apartamente. Cu siguranță, din discuțiile pe care le-am avut cu proiectantul și cu constructorul, am primit confirmarea că acest amplasament va fi terminat înaintea perioadei de 16 luni, lucru ce ne bucură atât pe noi, cât și pe autoritatea locală. Tinerii vor beneficia de aceste apartamente mai devreme, în maximum un an de zile acest bloc va fi finalizat. Mă voi ocupa ca acest bloc să aibă finanțarea asigurată și să nu existe probleme în desfășurarea construcției acestui amplasament”, a declarat Emanuel Oproiu, directorul ANL.
Potrivit acestuia, în județul Olt mai sunt în construcție blocuri în Corabia și Studina, iar în perioada următoare se va demara un nou proiect în comuna Nicolae Titulescu.
Legat de această investiție, primarul ales Mario De Mezzo a declarat: „Motivul pentru care suntem aici este demararea unei construcții ANL. Sunt împreună cu doamna Laura Giura, viceprimar cu atribuții de primar interimar, cu domnul viceprimar Viorel Rogojinaru, doamna Diana Crețu, administrator public al municipiului Slatina și cu domnul director al ANL, Emanuel Oproiu. În momentul în care, împreună cu colegii mei, am intrat în Primăria Slatina, printre multele probleme și blocaje pe care le-am găsit, mi-a fost adusă în atenție și problema acestui bloc. Am mers la domnul director al ANL Emanuel Oproiu, am discutat cu dumnealui și am reușit să deblocăm situația. Îi mulțumesc pentru sprijinul acordat și pentru faptul că, la nici o lună jumătate de la discuția pe care am avut-o cu dumnealui, situația este deblocată și putem demara construcția. Un pic de bunăvoință și din partea administrației locale și din partea unei instituții centrale poet muta munți. Așa s-a întâmplat și aici. Aici nu s-au mutat munți, ci se construiește un bloc. Cu siguranță infrastructura trebuie dezvoltată, din toate punctele de vedere. Trebuie o gândire integrată. În ultimii opt ani de zile nu s-a construit nicio creșă în municipiul Slatina. Noi lucrăm deja, avem o creșă în lucru pe care încercăm s-o demarăm și s-o finalizăm în acest mandat, în partea de jos a orașului. Cu siguranță, în zonele unde sunt tineri este nevoie și de creșe. Vom răspunde acestei nevoi prin construcția de creșe și grădinițe noi. Pentru anul viitor urmează să depunem către ANL cel puțin două cereri pentru încă două unități locative. Un bloc pentru specialiști și poate un bloc pentru persoane sociale. Vom vedea care va fi mersul, în funcție de bugetul ANL și în funcție de solicitări. Cu siguranță, anul acesta vom depune încă două noi cereri pentru două noi imobile, pentru a încerca să fie prinse în bugetul pentru anul viitor”.
Laura Giura, viceprimarul cu atribuții de primar interimar, a precizat că administrația liberală își onorează promisiunile, venind în sprijinul tinerilor prin construcția acestui ansamblu de locuințe.
„Construcția, în continuare, de locuințe pentru tineri rămâne o preocupare permanentă pentru noi. Pentru că noi credem, cu tărie, că tinerii sunt viitorul acestui oraș. Ne dorim, cu tot dinadinsul, să revină acasă, să revină acolo unde s-au născut, au crescut și s-au format. Din cunoștințele pe care le avem la această oră există extrem de multe solicitări din partea tinerilor pentru acordarea de locuințe. Promitem că va fi un obiectiv de bază pe agenda de lucru a administrației actuale”, a declarat Giura, viceprimarul cu atribuții de primar.