17.3 C
Slatina
sâmbătă,21 septembrie,2024

Ultimele Articole

Fragmente osoase, ce par a fi de proveniență umană, găsite în extravilanul comunei Brebeni. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cui aparțin

- Advertisement -

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat sâmbătă, 21 septembrie 2024, în jurul orei 13:15, prin apelul de urgență 112, cu privire la faptul că, pe un drum forestier, în extravilanul comunei Brebeni, în apropierea pârâului Dârjov, au fost descoperite mai multe fragmente osoase.

Nouă oase, ce par a fi de proveniență umană, s-au găsit în zonă, dar și mai multe articole vestimentare.

„La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 4 Coteana și o echipă complexă de cercetare din cadrul Serviciului de Investigații Criminale. Din primele verificări, polițiștii au descoperit nouă fragmente osoase, ce par a fi de proveniență umană, mai multe articole vestimentare și un recipient din plastic. Fragmentele osoase și obiectele descoperite au fost ridicate și sigilate, în vederea înaintării către Institutul Național de Medicină Legală, pentru efectuarea unei expertize genetice”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Potrivit unor surse, fragmentele umane este posibil să fie ale unui bătrân de 78 de ani, din comuna Brebeni, Nicolae Nicolae fiind dat dispărut undeva la începutul lunii iulie a acestui an. S-ar fi stabilit acest lucru având în vedere hainele găsite de oamenii legii care ar coincide cu cele pe care le-ar fi avut bărbatul când a dispărut de la domiciliu. Și, cel mai probabil, olteanul este posibil să fie atacat și sfâșiat de animale, având în vedere că cele nouă oase au fost găsite împrăștiate pe o distanță foarte mare. Acum, rămâne de văzut dacă este vorba despre dispărutul de acum mai bine de două luni sau despre o altă persoană.

Indicii cu privire că ar fi vorba despre bătrânul dispărut sunt date și de Florin Cîrstea, primar ales al comunei Brebeni, fost polițist, care a făcut o postare pe un grup de Facebook al localității, unde a atașat și o fotografie.

„Un apel telefonic și un mesaj mă anunțau astăzi (sâmbătă n.r.), în jurul orei 14:00, că pe raza localității Brebeni au fost găsite fragmente osoase și un craniu, care par a fi de origine umană. Inevitabilul s-a produs. Acum organele competente desfășoară activități specifice pentru identificarea persoanei în cauză!”, a scris acesta în postare.

Reprezentantul Poliției Olt a mai spus că polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii provenienței fragmentelor osoase și a împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți