5.3 C
Slatina
sâmbătă,21 decembrie,2024

Ultimele Articole

Negrea (BNR): România încă este o ţară a cash-ului. Partea de fraudă este gestionabilă la un nivel relativ confortabil

- Advertisement -

Partea de fraudă este una gestionabilă la un nivel relativ confortabil în România, comparativ cu alte state mult mai dezvoltate din perspectivă financiară, în condiţiile în care ţara noastră este încă una a cash-ului, a afirmat marţi Claudiu Negrea, director adjunct al Direcţiei monitorizare a infrastructurilor pieţei financiare şi a plăţilor în Banca Naţională a României.

„În România, deocamdată, partea de fraudă este una gestionabilă la un nivel relativ confortabil, comparativ cu alte state mult mai dezvoltate din perspectivă financiară decât România. România încă este o ţară a cash-ului. În România încă există apetitul acesta de a ne îmbogăţi peste noapte. Credem că o investiţie de 500-1.200 lei poate să fie valorificată peste noapte în 5.000-10.000 lei. Este destul de dificil să gestionezi acest lucru şi este destul de dificil să-l faci pe om să înţeleagă că nu este uşor să-ţi investeşti banii – şi că orice investiţie are şi un risc. De aceea, noi trebuie în permanenţă să fim educaţi. Acum 30 de ani umblam cu saci de bani aici, în clădirea alăturată a băncii centrale, pentru a face decontarea – şi am ajuns la decontarea fondurilor de mică valoare în 10 secunde, ceea ce cumva, poate este de multe ori mult mai rapid decât dacă am face schimb de cash între noi, pentru că mai aşteptăm şi restul, mai numărăm şi banii. Este o evoluţie majoră”, a menţionat Claudiu Negrea, la conferinţa „Banking Innovation Lab”.

În opinia sa, nu ar trebui să dispară cu totul meseria de bancher, relaţia dintre bancher şi consumator. De asemenea, el a subliniat că banca centrală nu va renunţa la serviciul de numerar pentru că acesta este important, mai ales în situaţii de criză.

„Trebuie să existe această relaţie pentru că niciodată AI-ul nu va avea această emoţie care este transmisă între doi interlocutori (…). Încurajăm să se renunţe uşor, uşor, la serviciul de cash. Dar, banca centrală, niciodată nu va renunţa la serviciul de numerar, pentru că serviciul de numerar este foarte important să existe, în special în perioade de crize. Din păcate, ultima perioadă de criză a fost chiar la graniţele noastre şi ne-a arătat ce valoare are, de fapt, cash-ul”, a adăugat reprezentantul BNR.

Totodată, el a făcut referire la reglementarea în domeniul plăţilor PSD2 şi la unele măsuri de întărire a securităţii în domeniul plăţilor (PSD3).

„Avem reglementarea în domeniul serviciilor de plată, Directiva a treia, care aduce ceva care va speria pe mulţi oameni din această sală: răspunderea prestatorilor de servicii de plată atunci când va avea loc o fraudă. În momentul de faţă, în cele mai multe cazuri, răspunderea este doar la nivelul utilizatorului – şi o consideră neglijenţă gravă. Problema nu este chiar aşa pentru că, cu anumite tool-uri de monitorizare a tranzacţiilor şi un anumit comportament mai focusat al instituţiilor de credit pentru a monitoriza acele fluxuri de plăţi, multe din acele fraude nu s-ar fi întâmplat. Nu mi se pare normal ca un depozit să fie spart la 00:00, depozit constituit de o persoană de 80 de ani care niciodată n-a avut mobile banking, să poţi să faci plăţi până la 3:00 dimineaţa, 50 de plăţi recurente de valoare relativ mare”, a mai spus Claudiu Negrea.

Potrivit acestuia, erau nişte măsuri simple, de bază, care puteau fi implementate ca să blocheze un astfel de fenomen.

„Sunt prea puţine cazurile în care tu ai nevoie de credit la 0:00, să fim realişti. Şi atunci legiuitorul european încearcă prin această nouă directivă să facă comunitatea financiară mai responsabilă. Din păcate, lumea este într-o continuă schimbare. Noi, ca autoritate de supraveghere, nu avem suficientă viteză ca să ţinem pasul cu tehnologia, dar încercăm să ne adaptăm. Vom încuraja întotdeauna partea aceasta de tehnologie, inovare, creştere a incluziunii financiare, dar vom opri de fiecare dată acest proces dacă vedem că riscurile nu pot fi gestionate eficient”, a adăugat Claudiu Negrea.

Potrivit acestuia, PSD2 a creat noi oportunităţi pentru companii mai mici să inoveze şi să aducă beneficii în domeniul financiar. Astfel, au apărut companiile fintech – o tipologie de entităţi care au încurajat şi accelerat procesul de digitalizare în domeniul financiar.

Pe de altă parte, Negrea a atras atenţia că este nevoie de o mare atenţie atunci când se fac cumpărături online, chiar dacă procedura este simplă, deoarece site-urile pot fi clonate.

„Nu putem să facem banking şi să facem orice altceva în acelaşi timp. Trebuie să fim foarte atenţi în orice acţiune a noastră şi, când facem o cumpărătură online, chiar dacă ni se pare că este atât de uşor de făcut. Gândiţi-vă că sunt foarte multe site-uri clonate care imită aproape 100% site-ul de bază şi putem să ne pierdem banii printr-o simplă neglijenţă a noastră, că nu suntem atenţi. (…) Am ajuns acum ca banii să fie transmişi în 10 secunde de la un cont la altul. Avem şi reglementări europene care vor forţa toţi jucătorii din piaţa din Europa să facă plăţi instant în 10 secunde. Vom avea confortul să transmitem bani în Spania, în Italia şi să ajungă în 10 secunde şi la nişte costuri total gestionabile, ceea ce este o bucurie pentru toţi – şi pentru noi, ca autorităţi, pentru că vom face o mai bună verificare a lichidităţii care pleacă sau care intră în ţară”, a mai spus reprezentantul BNR.

Reprezentanţi ai unor instituţii şi asociaţii din domeniul financiar au participat marţi la conferinţa „Banking Innovation Lab”, organizată de publicaţia BankingNews. În cadrul conferinţei s-a discutat despre rolul pe care îl joacă digitalizarea în dezvoltarea industriei bancare şi în procesul de incluziune financiară, despre provocările digitalizării şi securitatea cibernetică.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți