13.1 C
Slatina
vineri,18 octombrie,2024

Ultimele Articole

Polițiștii din Olt, activități de informare în școlile din județ cu ocazia Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane

- Advertisement -

În contextul Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, care se sărbătorește vineri, 18 octombrie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei de ordine publică, alături de specialiști din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane și Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, desfășoară activități de informare și prevenire în unitățile de învățământ din județ. Acțiunile oamenilor legii vizează creșterea gradului de conștientizare în rândul elevilor și cadrelor didactice cu privire la riscurile și consecințele traficului de persoane.

„Echipele de polițiști și specialiști se află în școli pentru a oferi informații utile și materiale educaționale, axându-se pe recunoașterea semnelor de avertizare și pe modalitățile de prevenire a acestui fenomen. Activitățile sunt menite să stimuleze discuții deschise și să încurajeze tinerii să ceară ajutorul autorităților în cazul în care se simt amenințați sau în pericol. Este esențial să ne protejăm comunitatea și să educăm tinerii cu privire la riscurile traficului de persoane. Prin aceste activități, ne propunem să le oferim instrumentele necesare pentru a face față unor situații dificile și pentru a promova un mediu mai sigur”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Potrivit sursei citate, oamenii legii vor continua să colaboreze cu unitățile de învățământ pentru a organiza sesiuni informative și activități interactive pe această temă, subliniind importanța implicării comunității în combaterea traficului de persoane.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți