Polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Olt au documentat joi, 24 octombrie, activitatea infracțională a unui bărbat de 33 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol asupra unui minor și pornografie infantilă, ambele în formă continuată. Reținut pentru 24 de ore, acesta a fost prezentat în fața magistraților Tribunalului Olt care vineri au dispus arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
„Din cercetările efectuate a reieșit că, în intervalul iulie-august 2024, acesta ar fi întreținut, în mod repetat, raporturi sexuale cu o victimă, în vârstă de 14 ani, context în care ar fi realizat cu telefonul mobil fotografii care înfățișau minora în ipostaze sexuale explicite. Ulterior, ar fi distribuit aceste fotografii către alte persoane. Bărbatul a fost reținut de procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Olt, iar astăzi (vineri, 25 octombrie n.r.), a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Olt cu propunerea de arestare preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Poliției Olt.
În cursul după-amiezii de vineri, bărbatul acuzat de viol și pornografie infantilă a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Acțiunea anchetatorilor în această cauză a beneficiat și de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi județean Olt.
Sursă foto: Arhivă (Prezentare generală)