Sindicatul de la Metrou a prelungit până pe 31 octombrie discuţiile cu conducerea Metrorex pe contractul colectiv de muncă, luni urmând să fie încă o rundă, iar în caz că negocierile eşuează în maximum trei săptămâni ar putea fi declanşată greva generală, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, preşedintele Unităţii Sindicatul Liber Metrou (USLM), Marian Artimon.
„Ne-am certat, ei tot că nu, şi le-am mai dat o şansă până pe 31 octombrie să mai negociem. Dacă nu, ne apucăm de ce ştim mai bine, de bătaie, de ieşit în stradă, de luptă sindicală, pentru că nu se poate. Atunci când are o lege care spune să-ţi ia drepturile ţi le ia şi atunci când are o lege care îi obligă să dea drepturi uită să ţi le dea. Noi nu ne certăm pe prostii, noi vrem banii care ni se cuvin, pe care sunt obligaţi de lege să ni-i dea: adică o indexare, nu e o creştere salarială, e o indexare cu rata inflaţiei şi cu salariul minim european cu care ne lăudăm atât de tare când ne ducem la OCDE la nivel european, şi când este să le dăm la cetăţeni, la salariaţi, uităm să-l dăm. Avem o lege care spune că statutul personalului feroviar are un anumit nivel de salarizare în funcţie de salariul minim brut pe economie. Atâta timp cât ăla a crescut cu 1.050 de lei, trebuia să ne crească cu 1.050 de lei şi nouă. Prin faptul că le plafonează, înseamnă că noi rămânem femei de serviciu cu sistemul personalului feroviar calificat”, a afirmat Artimon.
Liderul sindical a precizat că luni, la ora 11:00, ar trebui să aibă loc o nouă rundă de negocieri cu conducerea Metrorex.
„Noi le-am propus o nouă rundă de negocieri mâine, la ora 11:00, la sediul Metrorex şi trebuie să ne confirme. Până pe 31 am dat o prelungire. Sperăm să ne înţelegem. Mai avem câteva chestii de pus la punct şi să înţeleagă că ei sunt obligaţi de lege să dea aceşti bani. Dacă nu-i dau, e abuz în serviciu. Nu cred că vor la puşcărie pentru că nu vor să respecte o lege”, a susţinut el.
Potrivit lui Marian Artimon, în caz că negocierile eşuează, în maximum trei săptămâni, sindicaliştii de la metrou ar putea intra în grevă exact în ziua în care Metrorex împlineşte 45 de ani de la darea în exploatare a primului tronson al metroului bucureştean, respectiv 19 noiembrie 1979.
„Dacă nu ne înţelegem, ne apucăm de pichetări, mediere, consultare şi, dacă tot nu ne înţelegem, în maximum 3 săptămâni putem să ajungem şi la greva propriu-zisă. Pe 19 noiembrie Metrorexul face 45 de ani de activitate şi noi am mai sărbătorit zilele de la momentul în care am dat în exploatare metroul prin grevă. Noi sperăm totuşi, fiind o vârstă frumoasă, 45 de ani, să reuşim să facem ceva frumos pentru publicul călător. Noi întotdeauna ne gândim la cetăţeni pentru că ei sunt stăpânii, ei sunt cei care merg cu trenul şi, prin faptul că dânşii circulă cu metroul, în mod normal statul ar trebui să plătească subvenţia pentru dumnealor. Dacă statul refuză să o plătească, nu putem decât să ne unim, să certăm statul că nu-şi respectă cuvântul”, a precizat Artimon.
FOTO: economica.net