5.2 C
Slatina
luni,25 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Executivul a aprobat schema de minimis pentru susţinerea producţiei de legume cultivate în spaţii protejate în perioada 2024-2025

- Advertisement -

Schema de ajutor de minimis pentru susţinerea producţiei de legume cultivate în spaţii protejate în perioada 2024-2025 a fost aprobată miercuri de Executiv, fondurile totale alocate acestui program fiind de 25 de milioane de euro.

„Prin aprobarea acestui act normativ este avută în vedere acordarea unui ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate, pentru perioada 2024-2025, pentru: tomate, ardei gras şi/sau lung şi/sau gogoşar, castraveţi, fasole păstăi, salată, spanac, ceapă verde. Beneficiarii acestei forme de sprijin pot fi întreprinderile/întreprinderile unice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, pentru susţinerea producţiei de legume cultivate în spaţii protejate”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), transmis AGERPRES.

Cuantumul ajutorului de minimis este de maximum 1.000 euro/1.000 mp/beneficiar.

Depunerea cererilor şi documentelor justificative se va face în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, iar valorificarea producţiei se realizează până la 31 ianuarie 2025 inclusiv.

În ceea ce priveşte verificările în teren, acestea se vor realiza de către echipe mixte ale DAJ-uri şi ale APIA şi vor viza deplasarea în teren pentru stabilirea suprafeţelor cultivate şi evaluarea producţiei de legume, precizează MADR.

„Impactul bugetar al acestei forme de sprijin, finanţate de la bugetul de stat, în limita prevederilor aprobate pentru anul 2025, este de maximum 124.337.500 lei, reprezentând echivalentul a 25.000.000 euro. În cazul în care suma totală de plată determinată, care urmează să fie acordată beneficiarilor depăşeşte resursele financiare totale alocate schemei de ajutor de minimis, suma cuvenită fiecărui beneficiar se reduce proporţional”, precizează reprezentanţii MADR.

Potrivit sursei citate, adoptarea proiectului de hotărâre a Guvernului contribuie la menţinerea interesului producătorilor agricoli pentru producerea de legume în spaţii protejate, compensarea parţială a cheltuielilor necesare acestor culturi şi livrarea către piaţă a legumelor autohtone, inclusiv asigurarea locurilor de muncă în spaţiul rural.

Măsura are la bază Regulamentul (UE) nr. 1.408/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis în sectorul agricol, cu modificările ulterioare.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți