2.6 C
Slatina
vineri,27 decembrie,2024

Ultimele Articole

Gorj: Drumarii au acţionat cu material antiderapant pe Transalpina. Circulaţia între Rânca şi Curpăt, închisă de luni

- Advertisement -

Drumarii au acţionat, luni dimineaţă, cu material antiderapant pe DN 67C Transalpina, drum care este închis de la începutul acestei săptămâni, ca urmare a condiţiilor meteorologice, a declarat, pentru AGERPRES, reprezentantul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, Cristi Tudor.

Potrivit sursei citate, utilajele de la drumuri efectuează în permanenţă revizie în zonă.

„Prognozele meteorologice s-au adeverit pe DN 67C, noaptea trecută au fost primele ninsori din această perioadă de iarnă 2024-2025, primele ninsori care au coborât către Novaci, deci au trecut de Rânca. S-a acţionat cu utilaje cu material antiderapant, nu a fost nevoie de intervenţia cu lamă pentru că zăpada depusă nu era în strat suficient ca să se acţioneze şi cu lamă. Circulaţia se desfăşoară în condiţii de carosabil curat şi umed, utilajele noastre fac permanent revizie. DN67C cuprins între Rânca (judeţul Gorj) şi Obârşia Lotrului (judeţul Vâlcea) rămâne închis din această dimineaţă până când condiţiile meteo vor mai permite deschiderea în acest an sau poate chiar va rămâne închis până anul viitor, asta depinde de vreme”, a spus Cristi Tudor.

Circulaţia rutieră pe Transalpina (DN 67C), între Rânca şi Curpăt, se închide începând de luni, 11 noiembrie, având în vedere condiţiile meteo nefavorabile, a anunţat, duminică, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Compania precizează, într-o postare pe Facebook, că în data de 1 iunie 2024, pe sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt al DN 67C (Transalpina) s-a luat decizia redeschiderii doar pe timpul zilei, în intervalul orar 8,00 – 18,00.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere sau de pe site-ul companiei ori de pe pagina de Facebook.

Sursa foto: Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere/Facebook.com

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți