-3.8 C
Slatina
duminică,24 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Dărăban (ACUE): Pentru aprilie 2025, statul trebuie să calculeze câţi bani are să ajute, în mod direct, consumatorul vulnerabil

- Advertisement -

Legislativul şi Executivul, împreună cu Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei, trebuie să coopereze când iau decizii cu impact pentru piaţa de energie, să se asigure că schemele de sprijin sunt implementate potrivit, iar pentru aprilie 2025 statul trebuie să facă un calcul foarte clar câţi bani are să ajute în mod direct consumatorul vulnerabil, a declarat, luni, Daniela Dărăban, directorul executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE).

„Preţul de pe piaţă este sub preţul maximal de plafon pentru gazele naturale de aproape doi ani. Este o veste bună, pentru că furnizorii de gaze naturale intră în sezonul rece cu mai puţine datorii şi deci cu mai puţină presiune financiară decât furnizorii de energie electrică, care au în continuare sume mult mai mari de recuperat de la bugetul de stat. Asta pentru că furnizorii de gaze au recuperat banii de la clienţi. Ceea ce este un lucru foarte important: clientul român este mai serios şi mai bun platnic decât statul român şi cred că fiecare furnizor îşi doreşte, până la urmă, să fie plătit de clientul român. Statul român a avut, să spunem aşa, acest lux să aibă prilejul să reglementeze, să stabilească o schemă de plafonare. Furnizorii îndeplinesc, în momentul de faţă, nişte obligaţii legale (n.r. aplicând plafoanele de preţ), dar obligaţia de a monitoriza evoluţiile pieţei, de a se asigura că nu există operatori care, prin efectul legii, sunt obligaţi să interiorizeze nişte costuri care nu au fost luate în calcul la momentul la care schema a fost aprobată, este obligaţia clară a autorităţilor. Cred că atât partea legislativă, cât şi partea executivă şi autoritatea de reglementare trebuie să coopereze când iau decizii cu impact pentru piaţa de energie, să se asigure că schemele de sprijin sunt implementate potrivit, aşa cum este permis de legislaţia europeană. (…). Ne întrebăm dacă ieşim sau nu ieşim din plafonare. Pare că atunci când ne îndreptăm spre piaţa liberă, parcă am vrea să reglementăm. Pentru aprilie 2025, statul trebuie să facă un calcul foarte clar şi să vadă câţi bani are să ajute în mod direct consumatorul vulnerabil”, a afirmat directorul ACUE, la cea de-a şasea ediţie a evenimentului „Forumul gazelor naturale”.

Ea a subliniat că, din punctul său de vedere, problema este disponibilul de bani la buget pentru implementarea legii consumatorului vulnerabil de energie şi că statul trebuie să se asigure că are bani în buget şi, în funcţie de câţi bani sunt disponibili, să poată interveni direct pentru sprijin.

De asemenea, Daniela Dărăban a semnalat că toţi operatorii sunt blocaţi la ianuarie 2024 cu decontările, care trebuie aprobate de ANRE, deoarece autoritatea a modificat proceduri care ţin decontare. Ea a dat ca exemplu faptul că trebuie actualizate declaraţiile pe proprie răspundere ale familiilor cu copii până în 18 ani.

„Când toţi furnizorii, nu câţiva, sunt în această situaţie, cred că nu putem să spunem că este ceva în neregulă pe partea de furnizare. Calitatea deciziilor şi modul în care noi reglementăm şi scriem legile, pentru noi, cel puţin în sectorul de furnizare, începe să fie foarte frustrant. Înţeleg că suntem în situaţia în care furnizorii trebuie să actualizeze declaraţiile pe propria răspundere a familiilor cu copii până în 18 ani. Noi suntem furnizori de energie, nu furnizori de ajutoare sociale. Dacă aceste declaraţii trebuie să fie actualizate, atunci trebuia să scrie foarte clar acest lucru în lege, ca să ştie şi beneficiarii ajutorului şi furnizorii că trebuie să depună această declaraţie în fiecare an”, a punctat oficialul ACUE.

Financial Intelligence organizează, luni, cea de-a şasea ediţie a evenimentului „Forumul gazelor naturale – Contribuţia gazelor naturale la competitivitatea industriei, în contextul tranziţiei energetice”.

FOTO: economica.net

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți