Astfel, în săptămâna 4 – 11 noiembrie, potrivit DSP, s-au înregistrat 447 cazuri de infecții respiratorii acute, cu 25 de internări, și 226 de pneumonii, cu 93 internări.
În această perioadă au fost și primii patru olteni diagnosticați cu gripă. Asistenta Gabriela Gogiu, purtător de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Olt, a declarat că aceste cazuri au fost comunicate de medicii de familie și sunt confirmate prin teste antigenice rapide, la grupa de vârstă 15 – 49 de ani, persoanele fiind izolate la domiciliu, starea de sănătate a acestora fiind stabilă.
Recomandările DSP Olt, pentru limitarea extinderii infecțiilor virale, inclusiv gripa
Evitarea, pe cât posibil, a aglomerărilor umane și a contactului cu persoanele bolnave;
Folosirea batistei de unică utilizare;
Respectarea unui regim sănătos de viață – alimentație bogată în legume și fructe;
Evitarea consumului de alcool, cofeină, pentru că acestea pot duce la deshidratare și
astfel la agravarea simptomelor;
Adaptarea unei ținute vestimentare adecvate sezonului;
Menținerea la domiciliu a copiilor bolnavi pentru evitarea transmiterii bolii în comunitate;
Evitatea automedicației și prezentarea la medicul de familie în cazul apariției unor semne/simptome compatibile cu gripa.
Iar cea mai sigură și eficientă măsură de profilaxie este vaccinarea antigripală, aceasta trebuind aplicată cu caracter anual. Iar până acum, în acest sezon rece, s-au realizat 27.766 doze de vaccin gripal. 11.100 doze au fost realizate până în data de 15 octombrie 2024 și 16.666 doze realizate de la data menționată și până în prezent.
Segmentele populaționale care beneficiază de prescrierea, eliberarea și decontarea în regim de compensare 50% din prețul de referință a medicamentelor imunologice folosite pentru producerea imunității active sau folosite pentru prevenirea unor boli transmisibile sunt persoanele cu vârste mai mari sau egale cu 45 de ani și sub 65 de ani, fără boli cronice.
Segmentele populaționale care beneficiază de prescrierea, eliberarea și decontarea în regim de compensare 100% din prețul de referință a medicamentelor imunologice folosite pentru producerea imunității active sau folosite pentru prevenirea unor boli transmisibile sunt: copii cu vârsta mai mare sau egală cu 6 luni și sub 19 ani; gravide; persoane cu vârsta mai mare sau egală cu 19 ani și sub 65 de ani aflate în una dintre următoarele situații: boli cardio-vasculare cronice, boli respiratorii cronice, boli renale cronice, boli hepatice cronice, boli neurologice cronice, boli metabolice, boli oncologice, boli autoimune, malformații congenitale, obezitate, asplenie, persoane cu infecţie HIV/SIDA, terapie imunosupresoare, transplant imunosupresia congenitală; persoane cu vârsta peste 65 de ani; personal medico – sanitar și auxiliar.