9.1 C
Slatina
miercuri,20 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Slatina: Tânăr de 18 ani, din Corbu, reținut după scandalul de pe strada Cireașov în care un bărbat a fost înjunghiat. Este acuzat de tentativă de omor

- Advertisement -

Anchetatorii au continuat cercetările în urma scandalului din plină stradă care a avut loc în seara zilei de marți, pe strada Cireașov, din municipiul Slatina, în urma căruia un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din localitate, a ajuns la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slatina cu două plăgi înjunghiate în zona pieptului. După verificări, s-a stabilit că autor al faptei este un tânăr de 18 ani, din comuna Corbu, acesta fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor și reținut. În cursul zilei de miercuri acesta va fi prezentat în fața instanței de judecată, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit inspectorului Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în urma expertizei medico-legale, s-a stabilit faptul că leziunile produse victimei cu un briceag i-au pus acesteia viața în primejdie. În cauză, a fost anunțat procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, care a preluat cercetările pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale.

„În urma activităților investigativ-operative, o echipă complexă de cercetare, formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, sub coordonarea procurorului criminalist, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au stabilit faptul că, pe fondul unui conflict spontan, un tânăr, în vârstă de 18 ani, din comuna Corbu, i-ar fi aplicat victimei două lovituri cu un obiect tăietor-înțepător în zona abdominală. În urma probatoriului administrat, în noaptea de 19 spre 20 noiembrie, procurorul de caz de la Parchetul Olt, a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore față de tânărul de 18 ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor”, a declarat reprezentantul IPJ.

Tânărul de 20 de ani a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând a fi prezentat miercuri, 20 noiembrie, în fața magistraților Tribunalului Olt cu măsuri legale.

Cinci persoane au ajuns la audieri în urma scandalului care a izbucnit în urma unui conflict spontan, autorul cunoscând se pare victima.

„La data de 19 noiembrie 2024, în jurul orei 16:40, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat de către Spitalul Județean de Urgență Slatina cu privire la faptul că la Unitatea Primiri Urgențe s-a prezentat un bărbat ce prezenta două plagi înjunghiate în zona pectorală. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, pe strada Cireașov, din municipiul Slatina, a avut loc un conflict între mai multe persoane. În urma evenimentului, un bărbat s-a prezentat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, prezentând două plăgi înjunghiate în zona pectorală. Cinci persoane au fost conduse la sediul Poliției municipiului Slatina în vederea audierii. (…)”, declara inspectorul Claudiu Șerban la scurt timp după scandal.

Ce spun procurorii olteni despre acest caz

Lucrătorii de poliţie din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au efectuat în cursul zilei de 19 noiembrie cercetarea la faţa locului şi activităţi investigative, urmare unei sesizări făcute de Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina care a încunoştinţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 16:40, la Unitatea Primiri Urgenţe Slatina, s-a prezentat victima S. L. A., care prezenta două plăgi înjunghiate în zona toracică.

„În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit că, în data de 19 noiembrie 2024, în timp ce inculpatul H. A. L.(în vârstă de 18 ani) se afla pe strada Cireaşov, din municipiul Slatina, împreună cu alte două persoane, între aceştia, pe de o parte, şi victima S. L. A. (în vârstă de 37 ani) şi încă persoană, pe de altă parte, a izbucnit un conflict spontan, fiind exercitate acţiuni de violenţă fizică prin lovire cu pumnii, de către persoanele menţionate, iar la un moment dat inculpatul H. A. L. a lovit-o pe victimă, cu un cuţit tip briceag, producându-i două plăgi înjunghiate, dintre care una în regiunea epigastrică, penetrantă în cavitatea peritoneală cu secţionarea apendicelui şi interesare hepatică, iar cealaltă nepenetrantă, în cavitatea peritoneală, interesând tegumentul, ţesutul celular subcutanat şi musculatura, leziuni care necesită 35 – 40 de zile de îngrijiri medicale şi care au pus în primejdie viaţa victimei, conform concluziilor preliminare emise de Serviciul Județean de Medicină Legală Olt. Conflictul s-a încheiat la scurt timp, ulterior victima S. L. A., pasager în autoturismul condus de către persoana care îl însoţise anterior, a constatat că prezenta plăgi înjunghiate în zona pieptului, motiv pentru care s-a deplasat către Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Din cuprinsul concluziilor preliminare emise de SJML Olt la data de 19 noiembrie a rezultat că leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire repetată cu corp dur tăietor-înţepător (posibil cuţit) şi au pus viaţa victimei în primejdie. Inculpatul H. A. L. a recunoscut parţial săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, susţinând că a intenţionat doar să o sperie pe victimă şi persoana care o însoţea. În urma probatoriului administrat, în cursul zilelor de 19 şi 20 noiembrie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a dispus măsura reţinerii faţă de inculpatul H. A. L., pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor. (…) Reţinându-se că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, în cursul zilei de 20 noiembrie procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt vor solicita judecătorului de drepturi şi libertăţi arestarea preventivă a inculpatului pentru o durată de 30 zile”, se arată într-un comunicat de presă remis re Parchetul Olt.

FOTO: Arhivă – Echipaje de poliție la cercetări

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți