3.1 C
Slatina
duminică,24 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

12 avertismente date de oamenii legii în ziua alegerilor prezidențiale. Se fac cercetări și pentru comiterea unei posibile infracțiuni de fraudă la vot

- Advertisement -

Reprezentanții Centrului de Comunicare Județean Olt anunță că de la începerea votării în ziua organizării primului tur al alegerilor prezidențiale, în județ au fost sesizate 16 posibile incidente, dintre care 12 sunt confirmate, unul este în curs de verificare și trei neconfirmate. Există se pare și posibilitatea comiterii unui infracțiuni de fraudă la vot.

Au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, toate cu avertisment, pentru continuarea propagandei electorale, ruperea sau distrugerea afișelor electorale ori consumul sau servirea de băuturi alcoolice la mai puțin de 500 de metri de o secție de votare.

„Se efectuează cercetări și cu privire la o posibilă infracțiune de fraudă la vot”, a spus inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Centrului de Comunicare Județean Olt.

Potrivit sursei citate, o femeie, în vârstă de 67 de ani, din municipiul Slatina, s-ar fi prezentat cu două acte de identitate la Secția de votare nr. 309, din comuna Spineni, și ar fi primit două buletine de vot, pe care le-ar fi ștampilat și introdus în urnă.

Inspectorul Claudiu Șerban a precizat că în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situației de fapt.

FOTO: Echipaj de poliție în zona unei secții de votare – prezentare generală

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți