5.2 C
Slatina
joi,28 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Angiograf destinat diagnosticării și tratării afecțiunilor cardiovasculare, noua achiziție de la SJU Slatina

- Advertisement -

Spitalul Județean de Urgență Slatina anunță, printr-un comunicat de presă, achiziția unui angiograf de ultimă generație, destinat diagnosticării și tratării afecțiunilor cardiovasculare. Echipamentul va fi instalat în Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală, marcând un pas important în dezvoltarea infrastructurii medicale a spitalului.

Investiția de la Spitalul Slatina a fost posibilă cu sprijinul și implicarea Consiliului Județean Olt, finanțarea fiind asigurată din bugetul județului Olt, precum și din fonduri de la Ministerul Sănătății.

„Inițiativa noastră răspunde nevoilor crescânde ale pacienților cu afecțiuni cardiovasculare severe și îmbunătățește capacitatea de intervenție rapidă și eficientă. Statisticile arată o creștere a cazurilor de infarct miocardic și insuficiență cardiacă, ceea ce impune o capacitate sporită de diagnostic și tratament. Acest echipament performant va ajuta la evaluarea diagnostică a pacienților cu afecțiuni sau patologie cardiovasculară, în funcție de care se va stabili conduita terapeutică”, a declarat Angela Nicolae, manager al SJU Slatina, citată în comunicat.

Principalele funcționalități ale angiografului: coronarografii – investigații pentru vizualizarea arterelor coronare și identificarea blocajelor și implantare de stenturi – intervenții minim invazive pentru deschiderea arterelor îngustate.

Inițial, angiograful va fi utilizat pentru pacienții cronici, iar după completarea echipei medicale cu specialiști, acesta va deveni funcțional și pentru gestionarea urgențelor cardiovasculare.

Unitatea medicală va avea un Compartiment de Cardiologie Intervențională

Potrivit managerului Nicolae, achiziția angiografului susține demersurile pentru înființarea unui Compartiment de Cardiologie Intervențională, pentru care Spitalul Județean de Urgență Slatina a inițiat procedurile necesare la Ministerul Sănătății.

Noul echipament de la SJU Slatina va putea oferi servicii în cel mai scurt timp.

„Procesul de instalare și autorizare necesită timp, dar lucrăm neobosit pentru ca acest echipament să înceapă să ofere servicii cât mai curând. Spitalul Județean de Urgență Slatina va anunța data la care angiograful va deveni operațional. Această investiție reflectă angajamentul nostru de a dezvolta Spitalul Județean de Urgență Slatina și de a oferi servicii medicale de cea mai bună calitate pentru comunitate”, a adăugat managerul celei mai mari unități medicale din județul Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți