Salariul mediu net al unui angajat din județ a fost de 4.631 lei în luna septembrie a anului 2024, Oltul fiind astfel pe locul 17 în clasamentul judeţelor din România ordonate descrescător. Acesta a fost în creștere cu 12,7% la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când a fost de 4.108 lei, anunţă reprezentanţii Direcţiei Regionale de Statistică. Însă, față de ultima lună a verii, august, câştigul salarial al unui oltean a fost în scădere cu 3,5%, când a fost de 4.801 lei.
Cei mai mulţi bani continuă să se câştige în domeniul industrie și construcții.
„Pe sectoare ale economiei, comparativ cu luna anterioară, câştigul salarial mediu net în agricultură, silvicultură şi pescuit a crescut cu 1,7%, 4.270 lei faţă de 4.200 lei, în industrie şi construcţii înregistrându-se o scădere de 7,6 la sută, de la 5.132 lei la 4.743 lei, iar în sectorul servicii regăsindu-se tot o scădere de 0,1%, 4.585 lei față de 4.588 lei”, transmit statisticienii olteni.
Aşa cum o arată şi cifrele DRS Olt, în luna septembrie a acestui an cel mai mare salariu l-au primit angajaţii din domeniul industrie și construcții, respectiv 4.743 de lei.
Însă, în prima lună a toamnei, efectivul salariaţilor din judeţ a fost în scădere. Numărul angajaţilor a fost de 77.464 persoane, mai mic cu 191 persoane faţă de aceeaşi lună a anului 2023, când numărul acestora a fost de 77.655. Din totalul salariaţilor înregistrat la nivel naţional, efectivul judeţului Olt reprezintă o pondere de 1,3 la sută.