Campania electorală pentru alegerile parlamentare, începută la data de 1 noiembrie, s-a încheiat oficial în dimineața zilei de sâmbătă, 30 noiembrie, la ora 07:00, motiv pentru care continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 4.500 și 10.000 de lei. Parlamentarele sunt desfășurate în Olt pe parcursul zilei de duminică, 1 decembrie, de Ziua Națională a României, însă în străinătate startul acestora s-a dat încă din seara zilei de 29 noiembrie. Din fericire, pe timpul campaniei electorale, în județ nu au fost semnalate decât două incidente electorale, acestea fiind și confirmate.
Efectivele MAI au aplicat în ambele cazuri avertismente.
„De la debutul campaniei electorale au fost semnalate două posibile incidente electorale, cu două mai puține față de campania pentru primul tur al alegerilor prezidențiale. Ambele incidente semnalate s-au confirmat, iar efectivele MAI (Ministerul Afacerilor Interne n.r.) au aplicat două avertismente. Sesizările au făcut referire la afișajul electoral, respectiv distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice alt mod a platformelor program afișate sau a oricăror alte afișe ori anunțuri de propagandă electorală tipărite. În cazul fiecărei semnalări cu privire la un incident electoral, echipele MAI au acționat cu imparțialitate și respectarea atribuțiilor conferite de lege, indiferent de persoanele implicate”, a declarat inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Centrului de Comunicare Județean Olt.
Legat de continuarea propagandei electorale, potrivit deciziei Biroului Electoral Central, prin continuarea acesteia se înțelege: afișarea, lansarea sau distribuirea de materiale electorale de orice tip care se referă la alegerile parlamentare; difuzarea de mesaje electorale care se referă la alegerile parlamentare în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice sau private ori prin intermediul unor vehicule special amenajate; sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze anumiți candidați.
De asemenea, până la încheierea votării, organizatorii evenimentelor de orice gen și participanții la acestea nu pot derula acțiuni de propagandă electorală.
„Menținerea conținutului cu caracter electoral referitor la alegerile parlamentare, ce a fost publicat pe durata campaniei electorale pe paginile de internet și pe platformele online de socializare și care nu face obiectul unei promovări active, plătită pentru afișarea respectivului conținut ulterior încheierii campaniei electorale, nu constituie acțiune de continuare a propagandei electorale”, a precizat reprezentantul centrului.
Iar pe parcursul campaniei electorale, structurile MAI au avut ca principale atribuții menținerea și asigurarea ordinii și liniștii publice, inclusiv cu ocazia evenimentelor cu caracter electoral, precum și cercetarea sesizărilor cu privire la posibile incidente electorale. Concluzia evaluării realizate la nivelul județului Olt este că din punct de vedere al sarcinilor MAI, campania electorală pentru alegerile parlamentare s-a desfășurat în condiții de normalitate.
În continuare, efectivele MAI își vor îndeplini cu profesionalism sarcinile care le revin în contextul alegerilor parlamentare.
Pe parcursul zilei de sâmbătă, oamenii legii vor asigura protecția pe timpul transportului buletinelor de vot și a celorlalte materiale electorale de la locurile de depozitare către secțiile de votare.
„Președinții birourilor electorale ale secțiilor de vot, împreună cu membrii acestora, trebuie să fie prezenți la sediile secțiilor de votare astăzi (sâmbătă n.r.), de la ora 18:00, pentru a dispune măsurile necesare pentru asigurarea ordinii și corectitudinii operațiunilor de votare. Totodată, președinții secțiilor de votare vor dispune fixarea posturilor de pază în jurul localului de vot. Începând de la acel moment, structurile Ministerului Afacerilor Interne vor asigura măsurile de protecție la cele peste 381 de secții de votare, urmând ca mâine dimineață (duminică, 1 decembrie n.r.), la ora 06:00, secțiile să fie predate președinților birourilor electorale, cu sigiliile intacte. În toate misiunile desfășurate în județ, în data de 30 noiembrie, sunt implicate peste 1.400 de efective ale MAI”, a mai spus inspectorul Claudiu Șerban.
Iar în ziua alegerilor parlamentare, aproximativ 1.900 de angajați MAI din Olt vor fi angrenați, în principal, în misiuni de menținere a siguranței publice, de asigurare a protecției secțiilor de vot și de cercetare a sesizărilor privind incidentele electorale.