Pentru ca minivacanța din perioada Crăciunului să fie una liniștită și sigură pentru întreaga comunitate, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt au dispus măsuri speciale de siguranță publică. Astfel, în fiecare zi, aproximativ 200 de polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și alte structuri vor acționa în sistem integrat, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.
Inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt, a declarat că scopul misiunilor oamenilor legii este de a asigura un climat de ordine și siguranță publică, dar și de a preveni orice situații de risc.
„Pentru a preveni și combate faptele antisociale, aproximativ 90 de patrule de siguranță publică vor acționa zilnic pe raza județului. De asemenea, pentru fluidizarea traficului rutier și prevenirea evenimentelor grave, polițiștii rutieri vor fi prezenți pe drumurile publice din județul Olt. Se vor folosi aparate radar, etiloteste și dispozitive pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive, cu scopul de a identifica șoferii care încalcă regulile de circulație. Atragem atenția că toleranța față de consumul de alcool sau substanțe psihoactive la volan este zero, iar cei care încalcă aceste reguli vor fi sancționați conform legii. În caz de nevoie sau dacă aveți cunoștință despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelați cu încredere la cel mai apropiat polițist sau sunați la 112 – Apelul Unic de Urgență! Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Inspectoratul de Poliție Județean Olt vă urează un Crăciun Fericit și o minivacanță liniștită, petrecută în siguranță, alături de cei dragi!”, a spus reprezentantul Poliției.
Pentru sărbători în liniște și siguranță, poliţiştii olteni recomandă tuturor locuitorilor județului:
• În zonele aglomerate fiţi foarte atenţi cu banii şi obiectele personale!
• Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale hainelor, în sacoşă sau la vedere!
• Nu păstraţi în acelaşi loc banii, actele personale şi cheile apartamentului!
• În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment!
• În mijloacele de transport în comun, ţineţi-vă bagajele în braţe; o geantă purtată pe umăr reprezintă o tentație pentru hoţi;
• Buzunarul de la spatele pantalonului este vulnerabil la urcarea şi coborârea în mijlocul de transport în comun; prin urmare, ţineţi-vă portmoneul şi actele într-un buzunar interior al vestimentaţiei;
• De asemenea, pentru a preveni furturile din autoturisme, asigurați portierele atunci când parcați!
• Nu lăsați în autoturism obiecte personale şi nici actele autoturismului, pentru că acestea pot fi sustrase și folosite, ulterior, de infractori!
• Evitaţi pe cât posibil locurile izolate sau neiluminate. Sfaturi și recomandări pentru participanții la trafic:
• Circulaţi cu viteză adaptată permanent condiţiilor din trafic, în special când se circulă în coloană şi nu uitaţi de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.
• Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă şi carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase.
• Respectaţi regimului legal de viteză! Poliţiştii rutieri reamintesc că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.
• Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.
• Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia şi să traverseze numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranţă. Este recomandat să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.