5.8 C
Slatina
joi,23 ianuarie,2025

Ultimele Articole

Misiuni pentru jandarmii din județ în Ziua Micii Uniri, dar și în weekend

- Advertisement -

În perioada  24 – 26 ianuarie, Jandarmeria Olt va suplimenta numărul efectivelor în teren, în contextul minivacanței prilejuite de Ziua Unirii Mici. Oamenii legii vor fi prezenți zilnic pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică, pază și protecție instituțională și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

Așadar, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt vor asigura ordinea publică în timpul manifestărilor organizate în data de 24 ianuarie, cu ocazia sărbătoririi a 166 de ani de la Unirea Principatelor Române, care vor avea loc în municipiul Slatina, începând cu ora 09:00, respectiv în municipiul Caracal, începând cu ora 11:00.

„Jandarmii vor acționa în cooperare cu celelalte structuri cu atribuții în domeniu pentru menținerea unui nivel optim de siguranţă al cetățenilor și desfășurarea în condiții de normalitate a activităților organizate în spațiul public”, a declarat locotenent Mirabela Săndoiu, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Olt.

Pentru a evita producerea de evenimente nedorite, jandarmii au câteva recomandări pentru olteni: dacă participați la evenimente publice manifestați răbdare și respectați indicațiile forțelor de ordine; evitați implicarea în conflicte de orice natură și solicitați sprijin dacă sunteți victime sau martori ai unor fapte de natură antisocială; în cazul unor probleme întâmpinate, solicitați sprijinul jandarmilor în mod direct sau apelați numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți