- Advertisement -
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a semnat vineri, 28 februarie 2025, contracte de finanțare pentru construirea de parcuri fotovoltaice în peste o sută de unități administrativ teritoriale din toată România. Concret, este vorba despre investiții în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum, finanțate din Fondul pentru Modernizare, valoarea acestor proiecte fiind de peste 167 milioane de lei. În județul Olt, urmează a fi construite astfel de parcuri în orașul Scornicești, comunele Bucinișu, Șopârlița, Brastavățu, Pleșoiu, Spineni, dar și la Așezământul Mănăstirea „Buna Vestire” din comuna Grădinari.
La Scornicești, spre exemplu, parcul fotovoltaic va fi construit în satul Piscani.
„O nouă reușită. Semnarea unui nou proiect european! Este vorba despre construirea unui Parc Fotovoltaic de 400 KW, finanțat 100% din bani europeni, care va fi realizat în satul Piscani, pe o suprafață de 5.000 de metri pătrați. Prin acest proiect, vom reuși să acoperim întregul consum de energie electrică de pe raza UAT Scornicești (iluminat, monitorizare video, etc). Cu banii economisiți în urma acestei investiții, vom putea realiza alte proiecte benefice localității noastre. Mulțumesc pe această cale Guvernului României, Ministerului Energiei și, nu în ultimul rând, echipei de implementare din cadrul Primăriei Scornicești”, a declarat Daniel Tudor, edilul orașului.
La Șopârlița va fi implementat proiectul „Construire Centrală Fotovoltaică”.
„Vești bune pentru locuitorii din comuna Șopârlița. În localitate va fi implementat un nou proiect finanțat din fonduri europene, contract de finanțare nr. 701, semnat azi (vineri n.r.), 28 februarie 2025, în prezența domnului ministru al Energiei, Sebastian Burduja, proiectul vizează «Construire Centrală Fotovoltaică Șopârlița», în valoare totală de 1.292.055,11 lei, pentru o dezvoltare armonioasă a comunei noastre”, a spus Marijana Trepăduș, primarul comunei.
Vești bune sunt și pentru comunitatea din Brastavățu, având în vedere că primarul Constantin Cici Oprea a semnat un nou proiect european pentru viitorul localității: „Este vorba despre eficientizarea consumului de energie electrică pentru toate clădirile publice ale comunei Brastavățu, prin instalarea de panouri fotovoltaice cu o putere de 280 KW, valoarea totală 1.989.194 lei. Mulțumesc Guvernului României, Ministerului Energiei, funcționarilor Primăriei comunei Brastavățu și, nu în ultimul rând, dumneavoastră dragi cetățeni”.

În total, Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a semnat 105 contracte de finanțare în cadrul apelului din Fondul pentru Modernizare: Programul – cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei.
„Acest demers reflectă angajamentul Ministerului Energiei pentru un viitor energetic sustenabil, bazat pe tehnologii curate și eficiente, în beneficiul tuturor comunităților din România. Proiectele semnate vizează sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice. Valoarea totală a proiectelor finanțate este de 167.492.987,72 lei (33.664.225,53 euro), din care valoarea totală a finanțării nerambursabile din Fondul pentru Modernizare este de 143.309.626,41 lei (28.803.639,19 euro). Capacitatea totală instalată este de 23,01 MW.
Până în acest moment, Ministerul Energiei a semnat și finanțat 633 de contracte din acest apel, cu o valoare totală de 1.686.641.590,95 lei (338.996.179,39 euro), din care 1.461.794.487,39 lei (293.804.415,2 euro), fonduri nerambursabile care provin din Fondul pentru Modernizare. Capacitatea totală instalată va fi de 237,4 MW. Aceste investiții oferă localităților și instituțiilor publice oportunitatea de a construi și exploata parcuri fotovoltaice, reducând semnificativ costurile cu energia. În multe cazuri, aceste capacități acoperă până la 70% din necesarul de energie al instituțiilor, de la iluminatul public la funcționarea școlilor și spitalelor. Ministerul Energiei își reafirmă angajamentul de a sprijini tranziția României către un sistem energetic modern, eficient și verde, bazat pe parteneriate solide și investiții durabile. Împreună, construim un viitor mai bun pentru noi toți”, se arată într-un comunicat remis de Ministerul Energiei.
Pe lângă județul Olt, beneficiarii celorlalte aproximativ o sută contracte de finanțare sunt din județele: Argeș, Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș Severin, Călărași, Constanța, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui și Vrancea.
- Advertisement -