14.8 C
Slatina
sâmbătă,10 mai,2025

Ultimele Articole

Micul matematician din Caracal, premiu de recunoaștere din partea Primăriei pentru rezultatul obținut la concursul internațional din Thailanda

- Advertisement -

An de an, conducerea Primăriei Caracal are bucuria de a afla că elevi din municipiu obțin rezultate remarcabile la concursuri naționale și internaționale. Iar unul dintre ei este chiar micul matematician Eduard Florin Ștefan, medaliat recent cu aur la un concurs desfășurat în Bangkok, Thailanda.

Elevul în clasa a patra la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” Caracal, acesta a fost primit de conducerea Primăriei care i-a arătat aprecierea pentru rezultatul deosebit pe care l-a obținut.

„De curând, Eduard Florin Ștefan, elev în clasa a IV-a la Școala Gimnazială ‘Nicolae Titulescu’, s-a întors din Thailanda cu medalia de aur la etapa finală a Concursului internațional de matematică ‘Math International Challenge’. L-am primit cu brațele deschise la Primărie, pentru a-i cinsti încă o dată performanța și pentru a-i arăta aprecierea noastră față de efortul său și rezultatele deosebite pe care le obține. Este o mândrie pentru comunitatea noastră și un exemplu pentru colegii săi de generație. Felicităm profesorii cu care lucrează și, nu în ultimul rând, familia, care i-a fost mereu alături, l-a încurajat și l-a susținut să își urmeze visul. Am ținut să îi oferim un premiu ca recunoaștere pentru performanțele sale. Ne-am bucurat de prezența lui, alături de antrenorul Oliwer Dobre și de părinți, pe care îi admirăm pentru voința și încrederea pe care i-o insuflă micuțului lor”, a declarat Ion Doldurea, primarul municipiului Caracal.

La întâlnire au fost prezenți și vice primarul Larențiu Pătran și fostul deputat de Olt Adrian Chesnoiu, director general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți