16.4 C
Slatina
sâmbătă,17 mai,2025

Ultimele Articole

BNR: Rata anuală a inflației își va prelungi evoluția fluctuantă până în trimestrul III 2025

- Advertisement -

Rata anuală a inflației își va prelungi evoluția fluctuantă până în trimestrul III 2025, pe fondul unor efecte de bază și al expirării schemei de plafonare a prețului la energia electrică, dar va descrește apoi, timp de patru trimestre, potrivit unui comunicat de presă al Băncii Naționale a României.

În ședința de vineri, Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, ediția mai 2025, document ce încorporează datele și informațiile disponibile până la data de 30 aprilie 2025.

Potrivit prognozei din Raport, rata anuală a inflației își va prelungi evoluția fluctuantă până în trimestrul III 2025, pe fondul unor efecte de bază și al expirării schemei de plafonare a prețului la energia electrică. Ea va descrește apoi, timp de patru trimestre, pe o traiectorie semnificativ mai ridicată decât cea din prognoza precedentă, coborând abia în trimestrul I 2026 și doar marginal sub limita de sus a intervalului țintei și rămânând ulterior relativ constantă.

Descreșterea va avea ca resorturi efecte de bază dezinflaționiste și influențe venite din decelerarea creșterii prețurilor importurilor, precum și din ajustarea descendentă a anticipațiilor inflaționiste pe termen scurt – pe o traiectorie mai ridicată totuși decât în proiecția precedentă -, alături de manifestarea cu un decalaj de timp a efectelor dezinflaționiste ale deficitului de cerere agregată, anticipat să se deschidă și să crească moderat în anul curent și să se restrângă lent ulterior.

Conform BNR, incertitudini și riscuri mari decurg din evoluția viitoare a prețurilor energiei și alimentelor, corelată în mare măsură cu mișcarea cotațiilor materiilor prime, precum și din măsurile de politică comercială adoptate de state dezvoltate, cu potențial impact semnificativ asupra prețurilor internaționale ale unor bunuri intermediare și finale.

‘Incertitudini crescute sunt asociate conduitei viitoare a politicii fiscale și a celei de venituri, inclusiv în actualul context politic intern, date fiind, pe de o parte, execuția bugetară din primele trei luni ale anului, iar, pe de altă parte, cerința consolidării bugetare în conformitate cu Planul bugetar-structural pe termen mediu convenit cu CE, precum și cu procedura de deficit excesiv. Existența unui pachet credibil de consolidare bugetară este crucială, inclusiv din perspectiva nevoii de corecție ordonată a dezechilibrului extern, precum și prin implicațiile asupra accesibilității și costului finanțării sectorului public și a celui privat’, subliniază sursa citată.

Totodată, absorbția și utilizarea fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, sunt esențiale pentru contrabalansarea, cel puțin parțială, a efectelor contracționiste ale consolidării bugetare și ale conflictelor geopolitice/comerciale, precum și pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziției energetice.

Incertitudini și riscuri mari la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, provin din mediul extern, în condițiile prelungirii războiului din Ucraina și a situației din Orientul Mijlociu, dar mai cu seamă în contextul incertitudinii și efectelor potențial generate de politica comercială a SUA și de măsurile adoptate ca răspuns de către alte state, de natură să afecteze mersul economiei globale și al comerțului internațional, mai semnalează BNR.

Potrivit Băncii Naționale, relevante sunt, de asemenea, deciziile de politică monetară ale BCE și Fed, precum și atitudinea băncilor centrale din regiune.

Pe baza evaluărilor și a datelor disponibile în acest moment, precum și în condițiile incertitudinilor deosebit de ridicate, Consiliul de administrație al BNR a hotărât în ședința de vineri, 16 mai 2025, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an. Totodată, s-a decis menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50% pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50% pe an. De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Deciziile CA al BNR vizează asigurarea și menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu, într o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile. Consiliul de administrație reiterează că, în contextul actual, mixul echilibrat de politici macroeconomice și implementarea de reforme structurale inclusiv prin utilizarea la maximum a fondurilor europene care să stimuleze potențialul de creștere pe termen lung sunt esențiale pentru stabilitatea macroeconomică și întărirea capacității economiei românești de a face față unor evoluții adverse.

BNR precizează că monitorizează atent evoluțiile mediului intern și internațional și este pregătită să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea prețurilor pe termen mediu, în condiții de păstrare a stabilității financiare.

Noul Raport trimestrial asupra inflației va fi prezentat publicului într-o conferință de presă organizată în data de 20 mai 2025 ora 11.00. Minuta deliberărilor privind adoptarea deciziei de politică monetară în cadrul ședinței de astăzi va fi publicată pe website-ul BNR în data de 28 mai 2025, la ora 15:00. Următoarea ședință a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 8 iulie 2025.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți