14.7 C
Slatina
luni,19 mai,2025

Ultimele Articole

Peste 120 de misiuni pentru jandarmii din județul Olt, într-o săptămână. 765 de oameni ai legii implicați

- Advertisement -

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt au desfășurat, în săptămâna 12 – 18 mai, peste 120 de misiuni specifice, având ca scop principal menținerea ordinii publice și asigurarea unui climat de siguranță pentru cetățenii din județ. La aceste activități au participat 765 de jandarmi, care au acționat atât independent, cât și în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.

„Efectivele unității au fost mobilizate în zonele aglomerate și au participat la misiunile de asigurare a ordinii publice prilejuite de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, având ca obiectiv principal prevenirea faptelor de natură contravențională sau penală, precum și susținerea comunității printr-o prezență activă, vizibilă și eficientă. Din totalul personalului implicat, peste 210 jandarmi au fost angrenați în sistemul integrat de ordine publică, fiind constituite peste 85 de patrule mixte, în colaborare cu structurile de poliție. Scopul acestor acțiuni a fost consolidarea măsurilor preventive și descurajarea comportamentelor antisociale în întreaga zonă de competență. În această perioadă, nu au fost înregistrate incidente majore, aspect care reflectă atât eficiența dispozitivelor operative dispuse, cât și nivelul ridicat de responsabilitate al cetățenilor. Transmitem mulțumiri tuturor celor care au ales să respecte recomandările transmise și care, prin conduita lor, au contribuit la menținerea unui climat de normalitate și bună conviețuire”, a declarat locotenent Mirabela Săndoiu, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Olt.

Pe lângă activitățile de menținere a ordinii publice, jandarmii olteni au executat și misiuni de pază și protecție a obiectivelor aflate în responsabilitatea instituției, inclusiv în zona conductelor de transport produse petroliere. De asemenea, au asigurat protecția a două transporturi cu caracter special și au pus în executare 21 de mandate de aducere, emise de instanțele de judecată.

În ultima săptămână, oamenii legii au aplicat și 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.500 de lei, cele mai multe fiind pentru încălcarea prevederilor legale privind ordinea și liniștea publică. Totodată, au fost constatate trei infracțiuni, toate în cooperare cu efective ale Poliției.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți